Având o experiență frumoasă în trecut, de sărbătoarea nașterii Domnului Isus Hristos, membrii Bisericii Adventiste din Orhei au ieșit, pe 8 Martie, în centrul orașului pentru a felicita doamnele și domnișoarele.
A fost o zi caldă și plăcută. Femeile au primit în dar câte o floare, o carte „Speranță pentru familia ta”, un ziar „Comoara ascunsă” și o felicitare. Unele femei când se apropiau, aveau deja câte o floare, deoarece și membrii unui partid politic felicitau femeile.
Una dintre ele ne-a întrebat: „Dar voi din ce partid politic sunteți?”. Răspunsul primit a fost că suntem reprezentanții Atotputernicului Dumnezeu și membri ai Bisericii Adventiste din orașul Orhei.
Când o soră din biserică s-a apropiat de două femei, una din ele a zis: „Azi încă nu am primit niciun cadou” și sora noastră, cu mare bucurie, le-a oferit în dar câte o floare, o carte, un ziar și o felicitare.
Chiar și un bărbat s-a apropiat și a întrebat: „Numai femeilor le dați cărți?” și îndrăzneala lui a fost răsplătită cu o carte ce dă nădejde oricărei familii.
O femeie a stat o vreme nemișcată și a ascultat cu atenție cum membrii bisericii cântă apoi ne-a spus că se întorcea acasă de la serviciul de noapte și e foarte obosită dar nu a putut să nu se oprească deoarece i-a plăcut atmosfera de sărbătoare. Apoi și-a arătat dorința de a cumpăra o Biblie, lăsând datele de contact pentru a putea lua legătură cu ea ulterior.
Femeile au fost foarte impresionate și nespus de bucuroase să primească aceste cadouri. Astfel, timp de numai o oră, s-au dat în dar 300 de felicitări și 400 de cărți, în afară de flori și ziare.
Dumnezeu să binecuvânteze fiecare suflet care a primit aceste cadouri și să le umple inima cu Speranța Mântuirii.
Covali Valentina, Departamentul Informații, Orhei