În perioada lunii februarie 2019 locuitorii orașului Hîncești și ai localității Buțeni au avut ocazia să asculte din Cuvântul lui Dumnezeu, care a fost vestit în cadrul unui program special de Evanghelizare prezentat de către pastorul Mugurel Asaftei din Romania.
Programul s-a axat pe subiecte de actualitate ce țin de profețiile Domnului Isus cu genericul ”Oamenii la răscruce, o perspectivă Biblică asupra istoriei prezentului și viitorului lumii noastre”.
Seară de seara temele prezentate L-au descoperit pe Mântuitorul nostru, dar și consecințele aflării în El sau în afara Lui. Unele dintre subiectele abordate au fost: calea îngustă; antihristul printre noi; vești bune despre judecată; ultima strigare etc.
Cuvântul vestit cu mult zel de către pastorul Mugurel Asaftei a atins inimile multora dintre vizitatorii prezenți la fiecare întâlnire.
Totodată programul de Evanghelizare a fost completat prin cântări alese interpretate spre slava lui Dumnezeu de către corul comunității adventiste din Hîncești, muzică instrumentală interpretată la saxofon și pian, cântări de grup și poezii.
Ca urmare a acestui program de evanghelizare am simțit cu toții că Dumnezeu este în mijlocul nostru și venirea Lui în slavă este foarte curând. Acestea sunt și făgăduințele pe care le desprindem de pe paginile Sfintei Scripturi.
„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.” Apocalipsa 1:7. „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” Matei 24:27.
VICTOR BUFTEAC, DEPARTAMENTUL INFORMAȚII al comunității HÎNCEȘTI