Compilații și expuneri scurte care fac ca scrierile Ellenei White să fie mai accesibile
Ellen White poate fi inclusă în lista scriitorilor cu o activitate literară foarte bogată. A lăsat în urma ei un număr impresionant de cărți, articole, scrisori și materiale nepublicate. La moartea ei, în anul 1915, fuseseră tipărite doar 24 dintre cărțile pe care le scrisese și încă două erau aproape gata pentru a fi publicate. Odată cu trecerea timpului au fost făcute multe alte compilații noi, iar de curând au fost alcătuite câteva cărți scurte cu expuneri din scrierile ei precum și ediții în limbajul contemporan. Sunt unii care pun la îndoială veridicitatea și acuratețea acestor publicații noi. Ei consideră că doar cărțile publicate în timpul vieții autoarei sunt cu adevărat valoroase și doar pe acestea ar trebui să le luăm în considerare. De aceea este foarte important să cunoaștem natura și scopul noilor lucrări.
COMPILAȚIILE
Administratorii Centrului patrimoniului Ellenei White au pregătit compilații noi din lucrările acestei din două motive. Primul motiv este chiar dorința autoarei și îndemnul dat de ea pentru ca aceste compilații să fie realizate. În testamentul ei (scris în anul 1912) ea a cerut comitetului de tutelă ca să își asume răspunderea de a „publica compilații din scrierile mele”[1]. Lucrările Ellenei White nu trebuia să fie păstrate pur și simplu în dosare pe rafturile centrului creației sale literare, ci ele trebuia să continue să se adreseze oamenilor „pentru tot parcursul timpului”[2]. După cum spunea însăși autoarea: „Materialele pe care le aducem înaintea oamenilor trebuie să le fie aduse înainte iarăși și iarăși. Cititorii uită repede articolele care au fost publicate în revistele noastre. Ele trebuie să fie puse laolaltă, să fie republicate sub forma unor cărți și să fie oferite atât celor credincioși cât și celor necredincioși”[3].
Același principiu se aplică și în cazul scrierilor ei nepublicate. Ea a explicat: „În jurnalul pe care îl scriu pe parcursul călătoriilor mele sunt multe însemnări importante care trebuie să fie aduse în atenția oamenilor, chiar dacă au numai un rând. Vreau să spun că, din punctul meu de vedere, acestea merită atenție, pentru că am primit de la Dumnezeu o lumină mare și vreau ca aceasta să ajungă la oameni”.[4]
Al doilea motiv pentru care sunt pregătite compilații noi vizează nevoile și problemele apărute în Biserică. Unii pot susține faptul că cei care se declară a fi credincioși trebuie să studieze în mod personal scrierile Ellenei White; aceasta ar fi ideal. Dar, s-a observat din practică faptul că nu toți pun deoparte timp și nu sunt toți gata să-și însușească numărul mare de scrieri ale ei. Compilațiile îi pot ajuta pe cititori să găsească într-o singură carte citatele de bază care vorbesc despre un anumit subiect. Dacă vor dori să compare conținutul acestor cărți cu originalul, o pot face pe internet la adresa EGWwritings.org. Unii cititori se îndoiesc de faptul că în aceste compilații pot fi incluse și scrisorile personale. Nu trebuie să uităm faptul că multe dintre cărțile Noului Testament sunt scrisori deschise (epistole) adresate anumitor biserici, sau chiar scrisori personale. Dacă în lucrările scriitorilor inspirați nu ar fi trebuit să fie incluse scrisorile, ar trebui să renunțăm la o mare parte a Noului Testament, ceea ce este absolut inimaginabil.
EXPUNERI SCURTE ȘI PASAJE
Una dintre lucrările reprezentative ale Ellenei White, care a fost publicată în fragmente scurte, este seria „Conflictul veacurilor”, alcătuită din cinci cărți. Cartea Patriarhi și profeți a fost comprimată și tipărită sub denumirea „Din trecutul veșnic” (1983); Profeți și regi”– sub denumirea „De la lumină la întuneric” (1984); Dorința veacurilor – „Cu dragoste din cer” (1984); Faptele apostolilor – „De la încercare la biruință” (1984) și Tragedia veacurilor – „De aici până în veșnicii” (1982).
Conținutul câtorva broșuri misionare, alcătuite pentru a fi răspândite în masă, a fost preluat din cărți mai mari ale Ellenei White. De exemplu, conținutul cărții Destinul planetei (2012) a fost preluat din cartea Tragedia veacurilor, iar cel al cărții Istoria speranței (2016) – din cartea Istoria mântuirii. În ambele cazuri cititorilor le-a fost dat îndemnul de a acorda atenție cărții originale, cea care reprezintă standardul. Aceste paragrafe și expuneri scurte nu ar trebui să înlocuiască cartea de căpătâi din care a fost preluat conținutul lor. Scopul lor este acela de 1) a oferi informația folositoare cu privire la conținutul de bază al cărții la un preț accesibil și 2) a ajunge la generația aceasta foarte ocupată care niciodată nu ar fi citit și/sau cumpărat cartea în întregime. Este mult mai înțelept să afirmăm faptul că este mult mai bine ca cineva să citească măcar un fragment dintr-o carte, decât să nu o citească deloc.
LIMBAJUL CONTEMPORAN
Scrierile lui Ellen White au mai mult de 100 de ani și ele reflectă stilul literar al acelor vremuri. Sensul unor cuvinte pe care ea le-a folosit s-a schimbat de-a lungul timpului. De exemplu ea a folosit sintagma „interacțiune” cu sensul de comuniune, în locul cuvântului apropiere[5], iar expresia „cel mai frumos” – cu înțelesul rafinat, în loc să folosească bunătate[6].
Cum să facem ca unele dintre cele mai populare lucrări ale sale să fie înțelese de către generațiile noi, care nu sunt familiarizate cu acea limbă? Una dintre încercările de a face acest lucru este tipărirea cărții Calea către Hristos într-un limbaj mai simplu și mai accesibil sub denumirea de Drumul spre Isus (1981). Și alte cărți au fost retipărite în conformitate cu limba engleză contemporană. De exemplu denumirea cărții Educație a fost adaptată ca Adevărata educație (2000); Divina vindecare – ca Sănătate și vindecare divină (2004); iar seria amintită mai sus cu denumirea Conflictul veacurilor – ca „Începutul sfârșitului (2007), Măreție și cădere (2008), Un erou blând (2009), Lideri fără perspective (2010) și Iubirea sub foc încrucișat (2011). Toate aceste lucrări – compilații, expuneri scurte sau fragmente și tipăriri în limba contemporană – au scopul de a face scrierile Ellenei White mai accesibile și mai ușor de înțeles pentru lumea de azi. În cazul în care o carte este supusă unei transformări de limbaj ea este studiată cu foarte mare atenție de către cititori competenți pentru a se asigura că mesajul transmis este același ca și în original. Acest proces are loc bazându-se pe convingerea că Duhul Sfânt le-a dat profeților mesajul divin pe care ei l-au exprimat prin limbajul propriu uman[7]. Așa cum am spus și mai sus, niciuna dintre aceste adaptări ale scrierilor Ellenei White nu are scopul de a înlocui cărțile originale. Ele au primit denumiri diferite pentru a putea fi deosebite de cele deja existente.
[1] Publicat în cartea lui Herbert Douglas Mesagerul Domnului: Ellen White și misiunea ei profetică (Nampa, Idaho: Pacific Press Pub. Assn., 1998), pag. 571. Pentru un studiu mai atent al compilațiilor din cărțile Ellenei White, vezi pag. 528-533).
[2] White, Ellen, Solii alese, vol. 1, pag. 55;
[3] White, Ellen, Sfaturi pentru editori și autori, pag. 145, 146;
[4] White, Ellen, Solii alese, vol. 3, pag. 32;
[5] White, Ellen, Mărturii, vol. 2, pag. 123;
[6] White, Ellen, Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 15;
[7] Vezi White, Ellen, Solii alese, vol. 1, pag. 15-23.