În perioada 2-10 martie, în comunitatea Logănești a avut loc o campanie de evanghelizare. Programul a avut trei părți: “Popas de suflet”, împreună cu vorbitorul Cornel Soare, director “SanoVita”, „Popas de familie”, împreună cu pastorul Ilie Vîlcu și „Pastilele de sănătate”, împreună cu Cristina Soare, administrator al restaurantului VegUp, București.
Acestei campanii i s-au alăturat și bisericile fiice: Șipoteni și Ciuciuleni, de unde veneau seară de seară grupuri organizate, formate din membri și prietenii lor. Mesajele au fost foarte actuale, atât cele de suflet, cât și cele de familie și de sănătate. Fiecare vizitator care venea pentru prima dată la aceste întâlniri primea în dar o carte „Istoria mântuirii”, iar cei care au fost prezenți la șapte ocazii, sau chiar la toate întâlnirile, au primit câte o Biblie. Printre cadouri au mai fost și cărțile «Tragedia Veacurilor”, „Calea către Hristos” și calendare.
Nelipsiți de la campanie au fost și copiii, care seară de seară trebuiau să învețe câte un verset din Biblie și apoi erau premiați cu câte o surpriză dulce (diferite fructe în fiecare seară). Astfel, la sfârșitul campaniei, ei cunoșteau cel puțin încă 9 versete. De asemenea, cu ocazia zilei internaționale a femeii, copiii au mai pregătit și un mic program pentru mame și bunici. Toate femeile prezente au avut ocazia să primească câte o floare.
De fiecare dată programul a fost înfrumusețat de muzică interpretată de corul comunității, de grupul vocal „Crescendo” și de diferiți soliști. Biserica a fost plină în fiecare seară, dar și mai plină a fost în ultima seară care s-a încheiat cu o masă frățească și un tort mare.
Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu pentru încă o ocazie prin care biserica a putut veni în întâmpinarea nevoilor societății noastre prin programele spirituale, de familie și de sănătate.
Iulian Negru, Departamentul Informații, Logănești