Pentru comunitatea din Dnestrovsk sabatul din data de 17 martie a fost unul foarte fericit și solemn. În această zi deosebită s-a mai organizat încă un club de ”Licurici” în cadrul Uniunii de Biserici a Adventiștilor de Ziua a Șaptea din Moldova.
Programa de studii a clubului „Licurici” a fost făcută în așa fel încât să îi ajute pe copii să se dezvolte multilateral și să îmbunătățească calitatea relațiilor dintre aceștia și părinții lor.
Șase copii, împreună cu instructorul lor, au fost învestiți și primiți ca membri ai clubului. Ceremonia de consacrare i-a unit pe părinți și copii în această slujire importantă, la care sunt chemați să participe împreună. Fiecare părinte a citit pentru copilul său o scrisoare impresionantă de iubire și a promis să îl ajute, să îl susțină și să îl motiveze pentru a-I sluji lui Dumnezeu și semenilor. Pe de altă parte copiii au promis părinților să fie ascultători și să îi ajute.
După rostirea angajamentului a fost înălțată o rugăciune specială de consacrare a acestor familii pentru participarea lor activă în club, care va contribui la creșterea lor spirituală și la dezvoltarea copiilor. Acest serviciu divin memorabil s-a încheiat cu o masă de părtășie.
Conducătorii clubului „Licurici” cred ca această zi binecuvântată va rămâne pentru totdeauna în memoria copiilor și a părinților lor, ziua în care familia s-a unit pentru a îndeplini o slujire comună – să îi conducă pe copii spre veșnicie pe calea arătată de Isus!
Autorul articolului: Covic Inga