O privire mai atentă asupra unor date importante.
Dumnezeirii I-a fost milă de rasa umană iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au făcut un plan de salvare1. Acest fapt a avut loc în ceruri înainte ca să fie luată hotărârea de a-L trimite pe Hristos pe pământ ca Mântuitor2.
În Scriptură se vorbește foarte mult de spre Hristos, Mesia ce avea să vină. Se spune că începuturile Sale sunt „din vremuri străvechi, din zilele veșniciei” (Mica 5:2). Înainte de întrupare Hristos era „Dumnezeu tare și Părintele veșniciilor” (Is. 9:6). Ellen White scrie: „Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie3”. Nu este de mirare faptul că Hristos știa că El este „deopotrivă cu Dumnezeu” (Fil. 2:6). Ellen White subliniază faptul că Hristos „a fost egal cu Dumnezeul infinit şi atotputernic… El este Fiul cel veşnic şi care există prin Sine însuşi”, „persoană distinctă”4.
„Când a vorbit despre preexistenţa Sa, Hristos a vrut să îndrepte gândurile noastre spre veacurile nesfârşite din trecut. El ne asigură că nu a existat niciodată un timp când să nu fi fost într-o părtăşie strânsă cu Dumnezeul cel veşnic”5. Părtășia înseamnă că aveau relație Unul cu Altul. Isus i-a spus Martei, atunci când Lazăr murise, „Eu sunt învierea și viața… Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (In. 11:25). Ellen White comentează: „În Hristos e viaţa originară, neîmprumutată, pe care o are prin Sine Însuşi. „Cine are pe Fiul are viaţă.” (1 Ioan 5, 12.) Dumnezeirea lui Hristos este o asigurare pentru cel credincios că va avea viaţa veşnică”6.
Atunci când era pe pământ, fariseii L-au întrebat cu privire la vârsta pe care o are. El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că înainte să se nască Avraam, Eu sunt” (In. 8:58). Comentând aceste cuvinte, Ellen White scrie: „Tăcerea s-a aşternut asupra acelei adunări. Numele lui Dumnezeu, descoperit lui Moise pentru a exprima ideea prezenţei veşnice, fusese pretins de acest Învăţător galilean ca aparţinându-I. El Se anunţase ca fiind Cel existent prin Sine Însuşi, Cel făgăduit lui Israel, „a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5, 2.)”7. „Cel ce sunt” înseamnă că are viață în Sine Însuși, fără a depinde de altcineva. Dar ce putem spune despre Duhul Sfânt? „Noi trebuie să înţelegem că Duhul Sfânt, care este o persoană, întocmai cum Dumnezeu este o persoană”8. Duhul Sfânt este „cea de a treia persoană a Dumnezeirii”9 și „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt cele trei Persoane sfinte din ceruri”10. „Demnitarii cereşti cei veşnici — Tatăl, Hristos şi Duhul Sfânt”11.
HRISTOS VORBEȘTE CA UNUL CARE ARE AUTORITATE
Mai era puțin până când Isus trebuia să îi părăsească pe ucenicii Săi. Pentru a-i liniști le-a spus: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (In. 14:16-18). Doar peste două capitole Isus le spune: „Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (In. 16:7). Apoi El enumeră câteva dintre îndatoririle Duhului Sfânt (v. 8-11).
Hristos a continuat: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (v. 12-13). În aceste două capitole Isus vorbește despre două personalități distincte – Hristos și Duhul adevărului. Duhul Sfânt este „reprezentantul” și „înlocuitorul” lui Hristos pe pământ12.
ALTE FUNCȚII ALE DUHLUI SFÂNT
Era nevoie de o Persoană divină pentru ca să facă posibilă nașterea lui Hristos ca om (Mt. 1:20), să conducă scrierea Vechiului (Fapte 28: 25-27) și Noului Testament (1 Petru 1:20, 21; compară cu 1 Tes. 2:13). Era nevoie de o Persoană a Dumnezeirii ca să fie conducător al Bisericii în cartea Faptele apostolilor: dând indicații (Fapte 8:29; 10:19, 20; 11:12, 28; 13:2-4; 16:6, 7; 20:23, 28); umplându-i pe credincioși (Fapte 4:8. 31; 8:17; 9:17; 10:44, 45; 11:15, 24; 13:9, 52; 19:6); înzestrând cu darul limbilor (Fapte 2:4); călăuzind (In. 14:26); amintind ceea ce a spus Hristos (In. 14:26); mângâind (Fapte 9:31); fiind martor (Fapte 5:32).
El mijlocește (Rom. 8:26); poate fi întristat (Ef. 4:30); sfințește (1 Petru 1:2; compară cu In. 17:17); se manifestă în creștini prin roade – dragostea, sub toate aspectele ei (Gal. 5:22-23); îi înzestrează cu daruri pe membrii Bisericii pentru diferitele slujbe (1 Cor. 12:4-11) și face ca Hristos să trăiască în inima urmașilor Săi (In. 17:26; Gal. 2:20; 4:19; Ef. 3:17; Filipeni 2:13; Col. 1:27). În cuvântarea de încheiere a conciliului de la Ierusalim conducătorii Bisericii au recunoscut faptul că Duhul Sfânt este o persoană prin cuvintele: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie” (Fapte 15:28).
Duhul Sfânt spune: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl (vezi In. 3:16), şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin!” (2 Cor. 13:14). „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul (Ioan Îl numește pe Hristos Cuvântul (In. 1:1 14)) şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt” (1 In. 5:7). În Scriptură fiecare dintre cele trei persoane ale Dumnezeirii este numită Dumnezeu. Tatăl Îl numește pe Hristos Dumnezeu (Evrei 1:3, 8), Hristos Îl numește Dumnezeu pe Tatăl (In. 8:42). Petru îi spune lui Anania: „Ai mințit pe Duhul Sfânt” (Fapte 5:3) și prin aceasta „nu ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (v. 4). În acest fel scrierile inspirate vorbesc despre Dumnezeu ca fiind trei Persoane Divine, aflate într-o comuniune plină de dragoste, având viață în Sine, neîmprumutată, nederivată și veșnică.
1 White, Ellen, Sfaturi pentru sănătate, pag. 222.
2 comparați și cu White, Ellen, Patriarhi și profeți, pag. 36.
3 White, Ellen, Faptele apostolilor, pag. 38, 39.
4 White, Ellen, Evanghelizare, pag. 615; Ellen White în Advent Review and Sabbath
Herald, 5 aprilie 1906.
5 White, Ellen în revista Semnele timpului, 29 august 1900 .
6 White, Ellen, Hristos Lumina Lumii, pag. 530.
7 Idem, pag. 469, 470. (sublinierea autorului.)
8 White, Ellen, Manuscrisul 66, 1899, în cartea Evanghelizare, pag. 616.
9 White, Ellen, Hristos Lumina Lumii, pag. 671.
10 vezi modul în care Ellen White interpretează Mt. 28:19 în Manuscrisul Ellenei White, № 92, Dar și comentariul Ellenei White în Comentariul biblic AZȘ, vol. 5, pag. 1110.
11 White, Ellen, Manuscrisul 145, 1901, în cartea Evanghelizare, pag. 616.
12 White, Ellen, Lift Him Up, pag. 179.