Comunitatea din Călărași a avut parte de un eveniment frumos – prima ieșire în natură a membrilor clubului exploratorilor. Prima drumeție a fost interesantă și plină de descoperiri. Tema drumeției a fost – ”Creațiunea”. În timpul drumeției copiii au avut ocazia să mediteze la cele șapte zile ale creațiunii.
Este cunoscut faptul că exploratorii nu sunt doar elevi ai cărții, dar și ai naturii. Din acest motiv fiecare explorator a învățat să se folosească de busolă, după care a susținut examenul practic. De asemenea, copiii au învățat orientarea după semnele convenționale, instalarea și strângerea cortului, aprinderea rugului și pregătirea mâncării în natură.
Clubul de exploratori din Călărași numără 15 copii. Conducătorii clubului cred că numărul exploratorilor va crește și în curând va fi formată încă o grupă de exploratori. Slavă Domnului pentru experiențele avute!
Autor: Vladimir Cebotaru