De ce să învăț mai multe limbi străine?

Predici și articole Wednesday, 29 June 2016
Cu siguranță ai dat la un moment dat peste citatul „Lumea e o carte iar cei care nu călătoresc citesc o singură pagină.” Acest citat a făcut înconjurul internetului în rândul comunităților de călători și oameni care vor să descopere cât mai mult din lumea care îi înconjoară pe tot parcursul vieții. Deși nu pot fi decât de acord cu acest citat, pe care mai multe surse i-l atribuie Sf. Augustin, l-aș readapta (sau, mai bine zis, completa) spunând „Lumea e o carte, iar cei care vorbesc o singură limbă citesc o singură pagină”.Desigur, o călătorie într-o lume până acum necunoscută ție e o ocazie unică să faci cunoștință cu un nou mod de viață și cu o nouă cultură, să citești încă o pagină din această carte a lumii. Însă dacă vorbești limba noii lumi pe care o descoperi, e ca și cum ai afla tainele ei adânci aflate în spatele cuvintelor și te-ai îmbogăți spiritual și cultural pe tine, ca om.

Deși în momentul de față cunosc 6 limbi străine (la niveluri diferite, bineînțeles), nu aș putea spune că am început devreme sau că limbile străine au fost din totdeauna materia mea preferată la școală. Până la vârsta de 16 ani nu vorbeam fluent decât limba română. Inclusiv limba engleză am ajuns să o învăț cu adevărat abia pe la 17 ani când am vrut să am un certificat de limbă în eventualitatea unui studiu în afară.

Punctul de cotitură a fost când am început să învăț pentru prima dată o limbă străină pe cont propriu, în afară de ceea ce trebuia să fac pentru cursurile de la școală. Am început să învăț sârbo-croată singură, după o vacanță petrecută în Muntenegru, care fusese și prima mea ieșire dincolo de granițele țării. Așa de mult mi-a plăcut cultura și oamenii și tot ce am întâlnit acolo, încât mi-am dat seama că numai cunoscând și limba pot ajunge să cunosc și restul așa cum mi-aș dori. Odată ce am elaborat propriile mele metode, nu m-am mai putut opri după ce am văzut primele progrese. Și, bineînțeles, am continuat să învăț și alte limbi după aceea.

Pe măsură ce am ajuns să călătoresc și în alte țări, nu am putut niciodată să părăsesc vreuna din ele fără să pot avea o conversație de bază în limba respectivă. Expresii și cuvinte izolate învățate prin intermediul prietenilor am ajuns să cunosc în peste 12-13 limbi și desigur că mi-ar plăcea să merg mai departe de stadiul de începător. Pentru mine nu există limbi frumoase sau limbi cu un sunet neplăcut urechilor. Fiecare mi se pare fascinantă în felul ei prin povestea pe care o poartă dincolo de cuvinte, prin faptul că îmi permite să comunic cu vorbitorii ei în limba lor și să văd cum gândesc și care e perspectiva lor asupra vieții.

Cu fiecare limbă pe care o vorbești, devii un nou om, câștigi o nouă viață. Ești întodeauna un alt om în funcție de limba pe care o vorbești în momentul respectiv. Ajungi cu timpul să te simți foarte mic într-o lume foarte mare care te copleșește cu minunile ei. Și pe măsură ce descoperi mai mult din ea, vei vrea să vezi tot mai mult, să ajungi la ultima pagină a cărții și să simți că ai dus o viață împlinită cunoscând cât mai mult posibil din lumea care te înconjoară.

Cu fiecare pas pe care îl faci mai departe de casă devii un om nou pe lângă cel care erai deja. Pentru mine asta este unul dintre miracolele vieții. Posibilitatea de a vorbi cu cât mai mulți oameni în limba lor maternă, de a descoperi ce se află în mintea și sufletul lor, de a vedea și alte perspective asupra vieții și lumii este cea mai frumoasă răsplată a efortului și disciplinei depuse pentru a asimila o altă limbă.

Există deja mult prea mulți oameni care spun că și-ar dori să mai învețe o limbă străină, dar din păcate timpul nu este de partea lor și nu își pot îndeplini această dorință. După cum bine știi, nu există „nu am timp”, ci doar „nu este pe lista mea de priorități”. O limbă străină se învață cel mai bine în sesiuni scurte și foarte regulate. Fie și 30 de minute pe zi (însă zilnic) sunt de ajuns pentru a observa progrese substanțiale. Întotdeauna am spus că și 15 minute zilnic sunt mai bune decât 2 ore deodată săptămânal, pentru că astfel se creează constanță, diversitate și o perioadă de timp tocmai bună pentru ca mintea ta să digere informațiile și să le asimileze.

Dacă ai sta să analizezi exact ce faci de-a lungul unei zile obișnuite, tu câte minute sau poate, mai bine zis, câte ore irosești zilnic nefăcând nimic util sau relaxant, ci doar omorând timpul? Dacă locuiești într-un oraș mare, câte minute pierzi stând pur și simplu pe un scaun în mijloacele de transport? Câte minute consumi dând refresh paginii de Facebook, deși știi că nu poate să se fi întâmplat nimic notabil pe parcursul ultimului sfert de oră?

Ei bine, acum că te-am pus pe gânduri, sunt sigură că poți scoate din acest cerc vicios al timpului pierdut 30-45 de minute zilnic cu ajutorul unor operațiuni elementare de matematică, pe care să le poți folosi pentru a-ți îmbunătăți engleza, reîmprospăta cunoștințele de franceză din școală, învăța germana, spaniola, portugheza, sau de ce nu finlandeza, chineza, araba sau swahili. De îndată ce vei vedea primele progrese, motivația va veni de la sine și vei „smulge” de unul singur sau de una singură și mai mult timp pentru noua pasiune.

Metodele sunt la libera alegere. Tu știi cel mai bine cum înveți cel mai ușor. Singura regulă este că nu există nicio regulă. Poate doar să organizezi totul în așa fel încât să fie distractiv și interesant. Nu uita să incluzi și sesiuni de conversație (fie cu un prieten sau o prietenă care învață împreună cu tine, un vorbitor nativ pe care îl cunoști sau un vorbitor nativ de pe numeroasele site-uri care fac legătura între vorbitorii diverselor limbi care vor să învețe unii de la alții).

Satisfacția adevărată și îmbogățirea spirituală de care vorbeam mai devreme vor veni în momentul în care vei călători în țara a cărei limbă ai învățat-o și îi vei putea cunoaște oamenii, cultura, tradițiile și povestea comunicând și înțelegând ce se întâmplă în jurul tău dintr-o altă perspectivă. Abia atunci vei fi citit cu adevărat o nouă pagină din cartea lumii – nu doar cuvintele frumos înșiruite pe pagină, ci și printre rânduri și dincolo de ele.

Andreea Violina Șerban este studentă la Master în cadrul Universității din Viena, specializându-se în interpretariat de conferință Zentrum für Translationswissenschaft.

Sursa: respirotime.ro