„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii… deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:1,3)
Vechea maximă: „Orice este demn de spus, este demn de spus cum trebuie” este adevărată, nu-i aşa? Iată de ce este de mare ajutor să îţi notezi în scris mărturia personală – nu doar pentru a o stiliza, ci şi pentru a o memora. Deşi nimeni nu doreşte să pară ca un elev de clasa a treia recitându-şi tema, totuşi, dacă îţi rezervi timp pentru a-ţi modela prin rugăciune mărturia, experienţa ta va deveni nu doar „memorabilă”, ci şi uşor de transmis.
Ce trebuie să ai în vedere atunci când îţi transformi povestirea nu doar în raport istoric, ci şi într-o adevărată istorie? În cartea sa Just Walk Across the Room, Bill Hybels oferă patru sugestii.
1. Nu încărca timpul. Mărturia ta nu ar trebui să depăşească trei minute. Fii atent la limbajul trupului ascultătorului tău. Dacă povestirea ta va fi suficient de scurtă, aceasta îi va permite ascultătorului să îţi pună întrebări. 2. Nu încărca prin detalii. „Singurul lucru mai rău decât o povestire lungă este o povestire lungă şi incoerentă” (p. 120). Hybels sfătuieşte să fie o mărturie simplă, cu o linie clară a evenimentelor, „ca-re să transmită punctual drumul credinţei tale, ca o bătaie de inimă”. 3. Evită excesul de religiozitate. Renunţă la jargonul spiritual sau bisericesc cu care ești obişnuit: „Când am venit la adevăr…” s-ar putea traduce mai bine: „Când am descoperit ce ne învaţă Biblia”; „Duhul Sfânt a pus focul în inima mea…” (Vorbeşti serios? Şi cum ai stins focul?) s-ar traduce mai bine, „În Isus am descoperit un motiv nou de a trăi!” 4. Renunţă la superioritate. Nimic nu îi îndepărtează pe oameni mai repede decât un spirit de tipul „sunt mai sfânt decât tine”. Dacă povestirea mea devine un recitativ despre superioritatea mea spirituală în raport cu cei care „nu au adevărul”, atunci ar fi mai bine să-mi păstrez experienţa pentru mine însumi.
Suntem obișnuiți cu reclamele la produse-minune de tipul „înainte-şi-după”. Pentru că, atunci când te afli într-o situaţie la fel ca cea dinainte şi doreşti rezultatul celei de după, nimic nu este mai convingător decât mărturia: „Pentru mine a funcţionat!” La fel este şi în cazul lui Isus. Imaginea noastră „dinainte” – temători, vinovaţi, cu un comportament autodistructiv, cu un ego exacerbat – este incredibil de asemănătoare cu a lumii. De aceea, oamenii de peste tot tânjesc după o imagine „de după” – pace, iertare, autocontrol, modestie. Iată de ce ei au nevoie de mărturia ta, pentru că povestirea ta este o imagine de tipul „înainte şi după Isus” foarte atrăgătoare şi câştigătoare.