CUM SĂ TRANSFORMI BLESTEMUL ÎN RUGĂCIUNE

„Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: «Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!» Şi tot norodul a răspuns: «Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.»” (Matei 27:24,25)

Viaţa mea de rugăciune este foarte diversă. Am împrumutat metodele altora şi prin aceasta m-am simţit îmbogăţit. De exemplu, cu ani în urmă, am citit una dintre scrisorile pe care Dietrich Bonhoeffer le-a scris în închisoare şi în care îi mărturisea unui prieten drag că a găsit o mare mângâiere în citirea unui psalm pe zi. De atunci înainte, am procedat la fel şi m-am simţit binecuvântat imediat. De îndată ce termin Psalmul 150, a doua zi de dimineaţă mă întorc la Psalmul 1. Psalmii reprezintă cele mai bogate rugăciuni din întreaga literatură şi sunt convins că îți vor atinge şi ţie inima.

Cu ocazia unor sărbători de iarnă, soacra mea mi-a oferit cartea My Utmost for His Highest, de Oswald Chambers, o colecţie de meditaţii zilnice devoţionale asupra lui Hristos, din secolul trecut. Şi în ultimii douăzeci de ani, sufletul meu s-a îmbogăţit în fiecare dimineaţă.

O a treia practică de rugăciune am învăţat-o de la răposatul meu prieten Roger Morneau, care mi-a sugerat ca în fiecare zi să citesc despre răstignirea lui Isus, pentru că, astfel, voi ajunge la miezul puterii divine. Dacă a fost ceva bun pentru el, m-am gândit eu, va fi bun şi pentru mine. Prin urmare, în fiecare dimineaţă citeam Matei 27:23-54. „Îngenunchind în credinţă la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul” (Faptele apostolilor, p. 210)

Într-o zi, citind din Matei 27, mi-am dat, deodată, seama că strigătul gloatei vi­neri dimineaţă, lângă sala de judecată a lui Pilat, ar putea deveni o rugăciune puternică. „Sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri!” Oare nu aceasta este ceea ce eu şi orice părinte credincios ne dorim pentru copiii noştri, ca sângele Mielului, care a fost uns pe uşorii uşii în noaptea premergătoare ieşirii din Egipt, să fie stropit şi peste casa noastră şi peste inima copiilor noştri? „Sângele Lui să cadă asupra noastră (nu trebuie să rămânem în afara acoperirii protectoare a jertfei lui Isus) şi a copiilor noştri!” Iar, când copiii tăi vor creşte şi vor pleca de acasă, de ce să îţi opreşti rugăciunea? Cu ochii minţii, încă poţi să păşeşti tiptil în urma lor, oriunde ar dormi ei, şi să-i aşezi simbolic sub dragostea protectoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu.

Dacă te gândeşti mai bine, există vreun nume pe lista ta de mijlocire care să nu aibă nevoie de o asemenea rugăciune?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.