Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Isaia 53:2-12;
Evrei 2:9; 4:15; 9:26-28; 9:12; Exodul 12:5.
Sabat după-amiazăTextul de memorat: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru 2:24)
Preotul catolic Maximilian Kolbe a fost întemniţat la Auschwitz din cauză că a adăpostit refugiaţi din Polonia, printre care se aflau şi două mii de evrei. Într-o zi, un deţinut din baraca lui a dispărut (probabil că a evadat) şi, drept pedeapsă, trupele SS au ales la întâmplare zece deţinuţi care să sufere moartea prin înfometare. Unul dintre aceşti deţinuţi a început să se lamenteze, strigând: „Vai, sărmana mea soţie, sărmanii mei copii! N-o să-i mai văd niciodată!” În clipa aceea, Kolbe s-a oferit să moară în locul lui, cerând ca pedeapsa să îi fie aplicată lui. Ofiţerul SS a acceptat surprins. Preotul a intrat în rândul condamnaţilor, iar celălalt bărbat a supravieţuit (cel puţin la momentul acela).
Deşi mişcător, sacrificiul lui Kolbe nu este decât o umbră a jertfei aduse de Acela care S-a aşezat în locul nostru, act ce a fost ilustrat în cadrul serviciului de la sanctuar. Noul Testament Îl identifică pe Domnul Isus cu două aspecte majore ale sistemului de jertfe din Vechiul Testament: El este Jertfa noastră (Evrei 9 şi 10) şi El este Marele nostru Preot (Evrei 5 – 10).
Săptămâna aceasta, vom aborda câteva aspecte ale jertfei supreme aduse de Hristos şi vom încerca să înţelegem ce anume ne-a pus la dispoziţie prin moartea Sa.