Slujirea şi minunile

De multe ori, redeşteptările false pun accentul în primul rând pe minuni. Însă redeşteptările adevărate au în centru slujirea. În timp ce redeşteptările false scot în evidenţă semnele şi minunile spectaculoase, redeşteptările adevărate recunosc faptul că minunea cea mai mare este o viaţă schimbată.

Minunile de vindecare ale Domnului Isus atestau faptul că El era Mesia. Ca Răscumpărător al nostru milos, El era preocupat de alinarea suferinţei oamenilor. Însă cea mai mare preocupare a Sa era mântuirea tuturor celor pe care îi atingea cu harul Său vindecător. Scopul lucrării Sale de răscumpărare era acela de a căuta şi a mântui omenirea pierdută (Luca 19:10). În ocazia în care a vindecat un slăbănog, Isus le-a spus fariseilor cârtitori: „Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă»”(Matei 9:6). În urma acestei minuni, mulţimea L-a lăudat pe
Dumnezeu (Matei 9:8).

Observăm, aşadar, că minunile erau o parte a lucrării Sale de slujire, şi nu ţinta ei principală.

5. Ce ne spun textele următoare despre modul în care vor fi amăgiţi oamenii în zilele finale ale istoriei? 2 Tesaloniceni 2:9-12; Matei 24:11-13,24; Apocalipsa 19:20.

În ultimele zilele, oamenii se vor lăsa înşelaţi de nişte false minuni „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”. Când dorinţa după spectaculos este mult mai mare decât dorinţa după o viaţă nouă în Hristos, mintea este pregătită să primească înşelăciunea. Parabola cu omul bogat şi săracul Lazăr se încheie cu următoarele cuvinte frapante: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16:31). Altfel spus, semnele şi minunile senzaţionale nu pot lua niciodată locul cunoaşterii şi al respectării Cuvântului lui Dumnezeu. Ascultarea de El este primordială; semnele şi minunile, dacă se produc, au întotdeauna o importanţă secundară.

Ce minuni s-au produs în viaţa ta, în umblarea cu Domnul? Ce ai învăţat din ele? Cât de importante sunt ele pentru credinţa ta?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.