Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt. (Psalmii 126:1)
Cu zarvă mare, un grup de oameni de frunte se opresc în faţa cortului lui Aaron. Marele-preot le iese în întâmpinare cu teama celui care simte că e gata să se întâmple ceva rău. Oamenii vorbesc cu hotărâre, arătând nemulţumirea poporului şi nevoia de a se lua o hotărâre rapidă. Situaţia e prezentată în culori dramatice, iar Aaron e făcut să se simtă important şi, fără să stea prea mult pe gânduri, hotărăşte: Trebuie să ne facem un dumnezeu.
Este ciudat cum, de la imnul izbăvirii din Marea Roşie şi de la spaima produsă de tunetele pline de măreţie de pe Sinai, poporul trece la închinarea în faţa unui viţel inert şi absurd. Mai mult, oamenii se răzvrătesc în felul acesta împotriva lui Dumnezeu, în timp ce au pe masă mană, iar deasupra, stâlpul de nor şi de foc, dovezi continue ale prezenţei divine.
Biblia şi istoria bisericii creştine stau mărturie că oamenii Îl uită pe Dumnezeu neaşteptat de repede, chiar când binecuvântările harului ceresc le umplu viaţa cu tot ce le este necesar. Experienţa protestantismului nu a făcut excepţie. „Marea învăţătură a îndreptăţirii prin credinţă, atât de lămurit predicată de Luther, fusese aproape cu totul pierdută din vedere şi înlocuită cu principiul romano-catolic că mântuirea se poate obţine prin faptele bune ale omului.” (TV, p. 208)
Şi abia trecuseră o sută cincizeci de ani de la moartea lui Luther.
Şi noi mergem astăzi sub stâlpul de nor, iar harul uimitor al lui
Dumnezeu ne dă „nespus mai mult decât cerem sau gândim”. Să nu uităm să-I mulţumim, să-L iubim cu adevărat şi să ne închinăm Aceluia care ne-a iubit mai întâi.
Pe 31 octombrie 1999, când se împlineau 482 de ani de când Luther afişase la Wittenberg celebrele teze, la Augsburg, Germania, s-a semnat Declaraţia Comună privind doctrina neprihănirii prin credinţă, între Biserica Romano-Catolică şi Federaţia Luterană. În documentul de nouăsprezece pagini, sunt expuse punctele de vedere comune şi faptul că, în baza lor, vechile anatemizări devin nule.
Adrian Neagu, pastor,Conferinţa Oltenia