Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:14,15)
Adesea gândim că Satana este sursa tuturor ispitelor şi cauza finală a păcatelor noastre. Cu toate acestea, îndemnul către păcat din partea Diavolului nu ar avea nicio putere dacă în om nu ar exista acea dorinţă de a răspunde tentaţiei. După cum un peşte este ademenit la pieire prin momeala din cârlig, tot astfel oamenii sunt ispitiţi să cadă în păcat prin momeala înşelăciunii păcatului. De altfel, puterea păcatului constă tocmai în caracterul său atractiv şi înşelător.
Fiecare persoană are anumite predispoziţii, anumite slăbiciuni. Acestea pot fi foarte diferite. Arhiamăgitorul se foloseşte de tendinţele noastre spre rău, moştenite sau cultivate pentru a ne face să păcătuim. Ispita nu este păcat, ci păcatul apare doar când este zămislit, conceput de poftă. El apare când dorinţa rea, pofta, căreia nu i s-a pus frâu este îngăduită, hrănită, cultivată. „Fără propriul consimţământ, niciun om nu poate fi învins de Satana” (TV, p. 420). Satana doar incită, dar omul acceptă.
Deoarece nu putem face faţă singuri ispitei, să luăm seama la sfatul apostolului: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7).
Despre Simeon Stâlpnicul (390-459) se ştie că era un creştin căutător al desăvârşirii şi al biruinţei depline faţă de păcat. Pentru a fugi de ispite, a stat îngropat până la gât timp de câteva luni apoi a locuit aproape 37 de ani în vârful unei coloane de piatră, care era înaltă de 18 metri.
Marius Necula, pastor,Conferinţa Muntenia