Ţefania 2:1-3 este un apel la pocăinţă. Distrugerea se află la un pas, dar, dacă se pocăieşte, poporul mai are încă timp să se ferească din calea nenorocirii. În ziua judecăţii, cei răi care nu se pocăiesc vor fi mistuiţi ca pleava. Şi în Psalmii 1:4, cei răi sunt asemănaţi cu pleava care piere.
Prin cuvintele: „Căutaţi pe Domnul”, Ţefania îi încurajează pe cei ce se smeresc înaintea lui Dumnezeu să rămână tari în credinţă. Profetul ne arată aici că a-L căuta pe Domnul este acelaşi lucru cu a căuta dreptatea şi smerenia. Atitudinea aceasta de pocăinţă este esenţială pentru a scăpa de pedeapsa iminentă.
2. Ţefania foloseşte pentru oamenii pocăiţi expresia „cei smeriţi din ţară” (Ţefania 2:3). Ce clarificări ale acestei expresii (tradusă în alte părţi prin „cei săraci/nenorociţi din ţară”) găsim în Matei 5:3; Psalmii 76:9; Isaia 11:4; Amos 8:4?
Cei smeriţi sunt cei care I-au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi care sunt conduşi şi învăţaţi de El. Psalmistul declară: „Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmii 25:8,9). Cei smeriţi sunt îndemnaţi să se pregătească pentru judecata iminentă, căutându-L pe Domnului şi căutând dreptatea şi smerenia.
Cuvântul „poate” arată că exista posibilitatea ca oamenii smeriţi şi credincioşi să supravieţuiască. Supravieţuirea depinde în întregime de harul divin, iar harul nu ar trebui luat niciodată ca un lucru care ni se cuvine. În faţa nenorocirii iminente, speranţa noastră de viaţă vine de la Dumnezeu, care e plin de îndurare. Domnul le-a promis un loc de scăpare tuturor celor care se încred în El (Ioel 3:16; Naum 1:7). În credinţa aceasta nu există nicio urmă de încredere în sine, de şiretenie sau de amăgire.
„Nu există suflet în aparenţă mai neputincios, dar în realitate mai de neînvins decât acela care îşi simte nimicnicia şi se bizuie cu totul pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credinţa în prezenţa Sa constantă, cea mai slabă fiinţă omenească poate trăi în legătură cu Hristos cel viu, iar El o va ţine cu o mână care nu-i va da drumul niciodată.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 182
Ce experienţă ai avut până acum cu această făgăduinţă extraordinară? Cum poţi învăţa să ai această legătură strânsă cu Domnul?