1. Ce ne spune Geneza 1:1,2 despre starea în care se afla pământul înainte ca Domnul să înceapă lucrarea de creare a vieţii pe el?
Biblia începe cu istoria creării lumii, iar istoria aceasta începe cu afirmaţia că Dumnezeu este Creatorul. Ea descrie apoi starea în care se afla pământul atunci când Domnul a început să îl pregătească pentru a fi locuit. Astfel, istoria porneşte de la momentul în care planeta exista deja, dar era fără formă, nepopulată, întunecată şi acoperită cu apă. Versetele următoare arată cum a făcut Dumnezeu ca pământul să fie bun de locuit şi cum l-a umplut apoi cu fiinţe vii. Textul nu precizează momentul exact când au venit la existenţă rocile şi apa de pe pământ, ci spune doar că el nu a fost întotdeauna un loc prielnic vieţii. El a devenit adecvat pentru fiinţele vii doar pentru că Dumnezeu l-a făcut să fie aşa.
2. Potrivit cu Isaia 45:18, ce scop a urmărit Dumnezeu când a făcut pământul?
Când a fost adus la existenţă, pământul nu era un loc favorabil vieţii. Biblia nu spune nimic despre intervalul de timp dintre crearea iniţială a rocilor şi a apei şi crearea mediului şi a fiinţelor vii. Unii cercetători consideră că el a fost foarte scurt, pe când alţii consideră că a fost lung.
Adevărul este că nu avem informaţii despre acest lucru şi că, de fapt, nici nu contează. Indiferent dacă a fost scurt sau lung, un lucru e cert: Dumnezeu a creat materialul din care este alcătuit pământul şi apoi, la momentul pe care El l-a considerat potrivit, a creat un mediu favorabil vieţii. În esenţă, iată ce s-a întâmplat: Domnul, care nu depinde de o materie preexistentă, a întrebuinţat la un moment dat materia pe care o crease deja, o materie care, în starea ei „primitivă”, era tohu vbohu („fără formă şi gol”) şi, prin puterea cuvântului Său, a creat lumea noastră.