ADRA
Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (adra.md) este o organizaţie creştină, neguvernamentală şi nonprofit care desfăşoară activităţi umanitare în întreaga ţară. ADRA lucrează în favoarea persoanelor care se confruntă cu sărăcia sau care se află în situaţii vulnerabile. Prin programele sale specifice, ADRA are ca obiectiv determinarea unor schimbări pozitive şi adecvate, prin crearea de parteneriate şi prin acţiuni responsabile, în vederea atingerii scopului propus.
În ultimii ani, Agenţia şi-a îmbunătăţit serviciile în favoarea categoriilor defavorizate, propunându-şi ca prin viziunea şi misiunea specifice să răspundă cât mai multor nevoi şi cât mai multor persoane aflate în dificultate.
Pe plan extern, ADRA Moldova face parte din reţeaua ADRA International. Activităţile reţelei ADRA au debutat în 1918, imediat după încheierea Primul Război Mondial, prin proiecte de ajutorare a zonelor devastate din Europa şi a oamenilor afectaţi de consecinţele războiului. Ulterior, activitătile umanitare ale ADRA s-au extins cu precădere în Africa şi Asia.
Astăzi, ADRA este una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale, cu o prezenţă activă în 125 de ţări şi se conduce după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebire de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întreg globul, în 1997 Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.




















