Înfrățirea comunităților adventiste din Moldova și România a deschis ușa pentru a colabora cu autoritățile municipale
Sabatul din 9 februarie a intrat în istoria comunități „Emanuel” din or. Cahul pentru că a marcat începutul unei colaborări strânse cu biserica română „Maranatha” din or. Ploiești și cu autoritățile municipale ale or. Cahul. Evenimentul a coincis cu încheierea campaniei de evanghelizare susținută de Cornel Popa, care este pastorul comunității „Maranatha” din Ploiești. La…
Read MoreLa Vulcănești a fost dat startul unui maraton al rugăciunii înainte de începerea programului „Există speranță!”
Chiar înainte ca Moisei Ostrovski să prezinte programul „Există speranță”, la Vulcănești a început maratonul rugăciunii. Membrii comitetelor celor două comunități din or. Vulcănești au propus ca în perioada 14 ianuarie – 23 februarie să aibă loc 40 de zile de rugăciune în care să fie cerută revărsarea Duhul Sfânt și redeșteptarea personală a membrilor…
Read MoreProgram evanghelistic la Orhei
O ploaie de binecuvântări a fost revărsată peste Republica Moldova în mijlocul acestei ierni. În mai multe localități au venit voluntari de peste hotare pentru a prezenta, în toată frumusețea sa, Cuvântul lui Dumnezeu. Și în comunitatea din Orhei au venit trei suflete, îndemnate de Duhul Sfânt – Amy Clark, profesoară la Ouachita Hills Academy…
Read MoreTinerii din Moldova sunt activi în cadrul proiectului „Misiunea lui Ieremia”
În perioada 2-9 februarie s-a desfășurat în satul Alexandreni, r. Sângerei un program evanghelistic în cadrul proiectului pentru tineret „Ieremia”. În fiecare seară oamenii veneau să asculte sfaturile din sănătate, în special cu privire la modul în care este alcătuită coloana vertebrală și cum să o mențină sănătoasă în viața de zi cu zi. Atât…
Read MoreLocuitorii satului Dezghinja au fost receptivi la programul „Există speranță!”
Programul „Există speranță” a rămas în memoria locuitorilor satului Deghinja și le-a adus multă binecuvântare. În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, a drumurilor acoperite cu gheață mai mult de 30 de persoane au călcat pentru prima dată pragul casei de rugăciune. În rândurile celor care au venit la întâlnirile de evanghelizare au fost și oficialitățile, primarul…
Read MoreCinci persoane din orașul Comrat au trăit cel mai frumos moment al vieții lor
Nu este nimic mai frumos în viață decât să închei legământ cu Dumnezeu. Însuși Dumnezeu a devenit Mântuitorul nostru și ne-a poruncit să mergem după El. La sfârșitul primei luni a anului 2019 în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Comrat a avut loc un eveniment extraordinar. Pe data de 26 ianuarie cinci persoane…
Read MoreIstoria familiei White a fost dată ca exemplu cuplurilor din or. Bender
În data de 20 ianuarie a fost organizată la Bender o întâlnire a familiilor. Acest eveniment a fost prezentat de familia Chisacov, Roman și Tatiana. În cadrul acestei întâlniri a fost analizată viața de cuplu a familiei White, James și Ellen. Bazându-se pe experiența acestei familii deosebite, fratele Roman și sora Tatiana au prezentat dificultățile…
Read MoreȘcoala biblică de vacanță organizată în orașul Dnestrovsk a fost un dar extraordinar pentru copiii din oraș
Începutul de an și vacanța de iarnă au fost o adevărată sărbătoare pentru copiii din orașul Dnestrovsk. În perioada 2-7 ianuarie copiii au venit cu mare bucurie la Școala biblică de vacanță. În fiecare zi clădirea bisericii a fost plină de glasurile zglobii ale copiilor și de buna lor dispoziție în așteptarea unei noi întâlniri.…
Read MoreTinerii din comunitatea numărul cinci din Chișinău au trăit o experiență prețioasă și mișcătoare slujind celor în nevoie
În seara zilei de 3 ianuarie, Olga răsfoia paginile unei rețele sociale când a observat un anunț postat pe un grup de binefacere din Chișinău care cerea ajutor pentru un bărbat care locuiește într-o încăpere foarte mică, de 4 m2, fără lumină, apă, încălzire într-o clădire aflată pe un șantier care s-a oprit din construcție.…
Read MoreCopiii din Florești au fost tratați cu atenție și dragoste
În zilele de 8 și 9 ianuarie au fost organizate programe cu tematica nașterii Domnului pentru familiile numeroase, social-vulnerabile și pentru copiii comunității AZȘ din localitățile Florești și Ghindești. Acest fel de întâlniri nu sunt făcute doar pentru a oferi niște cadouri ci ele au scopul de a împărți destinatarilor părtășie, atenție, posibilitatea de a…
Read More