Profețiile biblice care se referă la evenimentele viitoare sunt uimitoare și unice, iar una dintre ele o găsim în capitolul 53 al cărții Isaia.
Conform diferitor surse, această carte datează din perioada secolelor al VIII-lea – al V-lea î.Hr. Această profeție a fost una din predicile preferate ale primilor creștini (Faptele Apostolilor 8:26-39) și este o descriere detaliată a venirii Slujitorului lui Dumnezeu Yahweh, care va deveni ulterior Răscumpărătorul omenirii.
Aceste texte din Vechiul Testament au fost scrise cu câteva sute de ani înainte de nașterea lui Hristos și istorisesc evenimente care nu au putut fi cunoscute sau inventate în mod intenționat de către autor. Ele pot trece toate testele necesare pentru a demonstra autenticitatea lor. Detaliile din Capitolul 53 sunt foarte exacte și nu pot fi neglijate. Această profeție s-a împlinit până la cel mai mic detaliu. Relativ scurt, acest capitol conține cel puțin zece profeții care se împlinesc în persoana lui Isus din Nazaret.
- Primul verset prezice că Slujitorul lui Dumnezeu va fi respins de oameni, iar predicile Sale nu vor fi crezute: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” Împlinirea acestei profeții o găsim în evenimentele descrise în Ioan 12:37-43: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El…”.
- În al doilea verset găsim câteva motive pentru care poporul lui Israel Îl va respinge: „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. Faptul că Isus a fost un simplu tâmplar, născut într-o localitate puțin cunoscută, și nu a avut o înfățișare și o „strălucire” regală pentru a atrage oamenii la El a favorizat apariția unor prejudecăți, El fiind respins de mulți oameni. Natanael, de exemplu, a refuzat să-L recunoască pe Isus din cauza locului Său de naștere. „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, – a exclamat el cu ironie (Ioan 1:46).
- Al treilea verset spune că El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”. Detaliile acestei profeții sunt atât de cunoscute, încât nu au nevoie de niciun comentariu. (Luca 18:31-32).
- „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi” (versetele 4-5). „S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi” (versetul 12).
Aceste versete indică faptul că Hristos va trebui să ia asupra Sa păcatele altora, deși El Însuși a fost fără păcat înaintea lui Dumnezeu. Autorii Noului Testament susțin că moartea lui Isus a fost o moarte ispășitoare a Celui Drept pentru păcatele omenirii. Aceste cuvinte stau la baza Evangheliei creștine. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).
- Al șaselea verset vorbește despre Mesia ca despre Cel care va întoarce oile pierdute ale lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor”. În capitolul 10 al Evangheliei după Ioan, Isus folosește aceleași cuvinte când vorbește despre lucrarea Sa, iar atitudinea Sa față de oamenii căzuți devine mai clară când privim la imaginea păstorului și a oilor sale pierdute: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11).
- Al șaptelea verset vorbește despre Slujitorul lui Dumnezeu care Își îndură în tăcere suferința. El va fi intimidat și torturat de dușmani, dar nu se va împotrivi faptelor lor rele: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura”. Exact asta s-a întâmplat în noaptea trădării lui Hristos și în orele încercării și executării Sale (Matei 26:60-63; 27:12-14; Marcu 14:60-61).
- Al optulea verset prezice că o instanță de judecată nedreaptă și violentă va emite un verdict nedrept la adresa Slujitorului lui Dumnezeu. „Judecata” la care a fost supus Isus în fața autorităților evreiești și romane era plină de încălcări ale legii. „Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî” (Matei 26:59).
- Cel de-al nouălea verset spune că „groapa Lui a fost pusă între cei răi”. Nu a fost o întâmplare că Isus a fost răstignit împreună cu doi tâlhari, în felul acesta s-a împlinit profeția (Luca 23:32).
- La prima vedere, se pare că continuarea versetului nouă contrazice ceea ce s-a spus mai devreme. În viitor, mormântul Slujitorului lui Dumnezeu trebuie pus „la un loc cu cel bogat”. Această parte a profeției s-a împlinit atunci când Isus a fost îngropat în mormântul unui „om bogat din Arimateea, numit Iosif” (Matei 27:57-60).
- Capitolul se încheie cu prezicerea că, fiind doborât și ucis, Slujitorul lui Dumnezeu „va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui” (versetul 10) și va primi „partea Lui la un loc cu cei mari” (versetul 12). În acest verset este vorba de învierea, înălțarea și încoronarea lui Isus la tronul Împărăției Cerurilor.
Profețiile din capitolul 53 al cărții profetului Isaia demonstrează atât faptul că au fost inspirate de Dumnezeu, cât și originea divină a Celui care a împlinit aceste profeții.
Autor: A. Kochetov