Toamna este în același timp frumoasă și tristă. Frunzele care cad ne reamintesc faptul că nimic nu este veșnic în această lume și cred că acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat bucuria de a vedea toată frumusețea roadelor oferite de El în acest anotimp pentru a contrabalansa tristețea.
În data de 12 octombrie membrii comunității „Efes – 4” au prăznuit tradiționala sărbătoare a roadelor. Acest eveniment își are originea în Vechiul Testament. În capitolul 23 al cărții Exod ni se spune: „Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale” (v. 16).
Serviciul divin de dimineață a avut o solemnitate aparte. Imnurile de laudă, poeziile și interpretările instrumentale au creat o atmosferă de bucurie și ne-au reamintit faptul că Dumnezeu revarsă binecuvântări bogate asupra poporului Său. La realizarea programului au participat: corul comunității Efes”, grupuri vocale și instrumentale, recitatori. De asemenea copiii ne-au bucurat prin interpretările lor sincere. Ei ne-au vorbit despre faptul că întotdeauna avem motive să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că El ne-a oferit natura și posibilitatea de a vedea, auzi, simți.
Momentul cel mai special al întâlnirii a fost binecuvântarea copiilor. Trei familii și-au consacrat micuții lui Dumnezeu, au primit asigurarea susținerii din partea comunității și au promis în mod solemn că, prin harul lui Dumnezeu, îi vor educa în acord cu principiile Sale. Pastorul și prezbiterii comunității au înălțat rugăciunea de mulțumire și binecuvântare.
La încheierea serviciului divin a fost organizată o masă pentru membrii mai în vârstă pentru a avea posibilitatea de a comunica și de a participa la concertul desfășurat în seara aceleiași zile.
Chiar înainte de acest eveniment tinerii și membrii comunității au împodobit casa de rugăciune cu roadele pământului. Conform tradiției, în sală a fost amenajată o expoziție. Toate acestea au fost o dovadă vizibilă a generozității și milei manifestate de Dumnezeu față de noi și o demonstrație a bogăției prin care suntem binecuvântați.
Seara a avut loc un concert de mulțumire la care au fost invitați prietenii și cunoscuții. La el au participat atât membrii comunității locale cât și invitați speciali. Programul s-a încheiat cu intervenția grupului „Vocea tăcerii”.
În holul de la intrare toți oaspeții au fost așteptați la o masă de sărbătoare pregătită cu multă iubire de surorile din comunitate. A fost o ocazie deosebită de comuniune și de unire pentru familia bisericii.
Slavă lui Dumnezeu pentru această sărbătoare deosebită și pentru serviciul divin edificator. Este foarte important să menționăm faptul că fiecare dintre noi avem pentru ce să Îi mulțumim lui Dumnezeu și cât de bine ar fi să observăm chiar și cele mai mici lucruri pe care le face El pentru noi. Creștinii nu ar trebui să fie recunoscători doar la Sărbătoare secerișului. Mulțumirea ar trebui să se găsească permanent pe buzele și în inimile lor pentru că este scris în Sfânta Scriptură: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:18).
„Amintește-ți și cinstește mila lui Dumnezeu,
Repetă toate acestea în inima ta.
Amintește-ți cât de mult te-a binecuvântat.
Vei fi uimit de ceea ce a făcut pentru tine”
(Imnurile renașterii, № 715 – ed. în lb. rusă).
Bolea Narghiza, Departamentul Informații al comunității