Pe data de 23 martie a fost oficiată Cina Domnului pentru surorile care au aflat dragostea Mântuitorului nostru fiind private de libertate. Acolo, între aceste suflete pline de speranță, înțelegi mai bine expresia: „Sunt oameni liberi la închisoare și oameni închiși în libertate”.
Slujitori la această sărbătoare au fost Pavel Gârleanu, pastor pensionar, și Dumitru Juravliov, pastor capelan responsabil pentru lucrarea din penitenciare în cadrul Uniunii de biserici din Republica Moldova. Fratele Dumitru a rostit predica iar Pavel Ivanovici a condus Școala de Sabat și Cina Domnului.
A mai fost un oaspete care niciodată nu scapă ocazia să viziteze femeile din temniță de fiecare dată când este în Moldova. E vorba despre sora Zinaida Tarlev, din Bașcalia, care locuiește acum în Italia. Această soră a fost grav bolnavă, dar Dumnezeu a vindecat-o și ea și-a consacrat toată viața slujirii.
Cu această ocazie s-a vorbit mult despre sărbătoarea de Paște și despre adevăratul post, despre jertfa lui Isus și despre harul lui Dumnezeu, despre strânsa legătură între credință și faptă precum și despre importanța unei vieți de rugăciune.
La încheierea serviciului divin s-a rugat sora Ludmila și, printre multele cuvinte de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, a spus: „ Îți mulțumesc Doamne pentru că m-ai închis aici, ca să Te deschizi în sufletul și inima mea”.
Membrii bisericii de la Bașcalia au transmis surorilor noastre întemnițate un memory stick cu cântări creștine pentru lauda lui Dumnezeu. Iar sora Zinaida la despărțire a încurajat femeile deținute cu următorul îndemn: „Dumnezeu să vă dea răbdare și, dacă va fi nevoie, îndelungă răbdare până la deplina eliberare”- referindu-se nu numai la eliberarea din închisoare.
Au fost vizitate și mamele cu copii de pe teritoriul închisorii. Lor le-au fost oferite în dar multe lucruri de primă necesitate pentru îngrijirea copiilor. Bucuria sinceră și neprefăcută se putea vedea în ochii acestor mame și ai copiilor lor.
Dumnezeu să binecuvânteze și să vindece aceste inimi zdrobite și să salveze aceste suflete pline de nădejdea mântuirii care spun împreună cu David:
„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Psalmi 34:1
Valentina Covali, Departamentul Informații al comunității