Locuitorii satului Dezghinja au fost receptivi la programul „Există speranță!”

Știri Tuesday, 5 February 2019

Programul „Există speranță” a rămas în memoria locuitorilor satului Deghinja și le-a adus multă binecuvântare. În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, a drumurilor acoperite cu gheață mai mult de 30 de persoane au călcat pentru prima dată pragul casei de rugăciune. În rândurile celor care au venit la întâlnirile de evanghelizare au fost și oficialitățile, primarul împreună cu soția sa.

Familia Liberanski, Pavel Ivanovici și soția sa Axenia, au prezentat cu solemnitate mesajul Evangheliei în fața celor adunați. Prezentările convingătoare, bazate pe Sfânta Scriptură, au transformat viața ascultătorilor. Cinci persoane și-au manifestat dorința de a primi în dar o Biblie și de a începe să studieze lecții biblice. Participanții au remarcat faptul că prezența Duhului Sfânt a fost simțită în cadrul acestor întâlniri.

Organizatorii programului Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că numărul celor care doresc să studieze Biblia și să cunoască mai multe  despre principiile din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie crește în fiecare zi. Pastorul bisericii, Nicolai Afanasevici Coltuc Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru minunile care se înfăptuiesc în viața oamenilor și pentru fiecare persoană care a decis să înceapă o viață nouă alături de Isus Hristos.

Departamentul Informații al comunității, Evghenia Coltuc

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.