Locuitorii satului Cașunca, r. Florești au avut parte de un program în premieră.
Seară de seară, timp de șapte zile, mai mult de 100 de copii și 200 de maturi au participat la programul de sănătate și la seminarele biblice.
s.Cașunca, Moldova, 5-11 martie 2017
Programul, care a avut ca motto: „Sănătate la Superlativ”, a fost alcătuit din câteva părți:
- Salutul. Începutul contează foarte mult. Cu o față veselă, cuvinte frumoase și multă carismă, pastorul Sîngereanu Denis, saluta zilnic oaspeții, dând astfel startul pe o notă majoră.
- Seminarele de sănătate, prezentate de Sîngereanu Victoria, descopereau beneficiile anumitor sucuri din legume și fructe. Cel mai frumos moment din cadrul acestor seminare a fost însă degustarea acestor sucuri.
- Muzică. Pastorul Sajin Valeri atingea în fiecare seară strunele sufletelor oamenilor cu muzică creștină. Ansamblul Bartimeu, format din nevăzători, a fost prezent, mărturisind despre Dumnezeu prin talentul lor muzical.
- Cea mai veselă parte a programului a fost cea în care erau spuse istorioarele pentru copii. Peste 60 de copii, ieșeau zilnic în față pentru a asculta o nouă istorioară și pentru a primi cadouri și teme pentru acasă.
- Partea spirituală, intitulată „Sănătate pentru sufletul tău”, a fost prezentată de pastorul Sajin Valeri. În cadrul acestor prezentări s-a vorbit despre subiecte foarte importante, cum ar fi: sufletul nostru, partea lăuntrică a omului, cum să căpătăm pacea sufletească și liniște pentru mintea noastră, cum să avem o minte sănătoasă, unde găsim fericirea autentică etc.
Pe lângă toți vizitatorii, zilnic erau invitate diferite categorii de persoane: familii care au aniversat 50 de ani de căsătorie, invalizi, persoane nevăzătoare, persoane din familii social vulnerabile etc.
La acest program ne-am bucurat de prezența a peste 300 de persoane, dintre care 200 de maturi și 100 de copii. În medie pe seară veneau câte 40 de maturi și 60 de copii.
Persoanele prezente au putut beneficia de multe cadouri și surprize, începând cu ajutor financiar și terminând cu ceaiul gustos care crea o atmosferă familială.
Analizând cele petrecute în Cașunca, putem afirma cu certitudine: „Dumnezeu a fost cu noi”. Lăudat să fie Dumnezeu!
Autorul articolului: Sajin Valeri I.
1 comments
Slava lui Dumnezeu pentru asa binecuvintata echipa. Casunca este roada rugaciunelor bisericii din Floresti. Binecuvintat sa fie orice suflet care a participat la programa.