În Bălți s-a deschis centrul de sănătate „START NOU”

Știri Tuesday, 13 December 2016

 

Oferă-ți cel mai bun cadou – Sănătate. Probabil cel care a zis asta a dorit mult ca oamenii să-și dorească să caute un loc în care se vor simți bine și care le va fi benefic pentru sănătate. În orașul Bălți există deja un astfel de loc. Pe data de 26 noiembrie, într-o atmosferă de sărbătoare, a fost deschis Clubul de sănătate și familie „START NOU”.

La eveniment au participat membri celor trei biserici din Bălți, dar și oaspeți din cadrul Uniunii de Biserici, președintele Uniunii Grubîi Valentin, conducătorul Departamentului Misionar – Belîi Dmitrii și conducătorul Departamentului Tineret, Roman Chisacov. Programul de deschidere a avut loc în Biserica „Maranatha”. Președintele Uniunii, pastorul Grubîi V., a adresat un mesaj cu impact misionar și, după momentul de consacrare, oaspeții și gazdele au putut să cunoască echipa care va sluji în acest Centru de Sănătate . Pentru început în acest centru de instruire și sănătate vizitatorii vor putea beneficia de:

 

  • Ateliere culinare bazate pe o alimentație sănătoasă
  • Expoziție de produse sănătoase
  • Lecții de sănătate captivante
  • Fitoterapie
  • Consultații oferite de medici calificați
  • Masaj general și local
  • SERAGEM (pat-masaj)
  • Exerciții – întinzându-se pe bord Evminova
  • Clasele de Nordic Walking
  • Prieteni noi
  • Multă atenție
  • Publicații: sănătate, educație, familie

… și multe alte surprize. Programul Centrului este de 2 zile pe săptămână – duminică și marți. Toți doritorii sunt așteptați cu multă dragoste și atenție. Aducem sincere mulțumiri administrației Uniunii de Biserici pentru susținere, de asemenea bisericii „Maranatha”, din Bălți și echipei care s-a consacrat să slujească oamenilor prin această metodă de împlinire a nevoilor societății. Coordonator al Centrului este Ludmila Bujor, ajutor Cuzub Svetlana, clase culinare – Tarlev Aliona, masaj – Sadovici Marina, responsabil de literatura de sănătate – Gulita Svetlana și alți doritori de a se implica. Sperăm că acest centru de Sănătate va ajuta la îmbunătățirea sănătății multora.

Departamentul Informații, Bălți

10 decembrie 2016

    1 comments

  • | Friday, 6 January 2017 at 14:01

    Хорошее начало!!! Успешного будущего!!! Слава Богу!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.