Sărbătoarea roadelor – sărbătoarea recunoștinței

Știri Thursday, 6 October 2016

 

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1Tes. 5:18). Aceste cuvinte ale apostolului Pavel au fost laitmotivul programului solemn al sărbătorii roadelor, în comunitatea din orașul Ungheni.

Orașul Ungheni, Moldova, 1 Octombrie 2016

Pe 1 Octombrie, biserica din Ungheni a prăznuit Sărbătoarea roadelor. Întregul program din această zi L-a lăudat pe Dumnezeu. Multe cuvinte de recunoștință I-au fost adresate lui Dumnezeu în această zi pentru roadele strânse.

Copiii au cântat, au recitat poezii, au participat la scenete. Toate fructele și legumele, expuse pe scenă, ne-au fost dăruite de Dumnezeu. Îi suntem recunoscători pentru că ne iubește. Tot El ne-a bucurat și cu interpretarea imnurilor de către cor.

În timpul predicii, pastorul Pirojoc V. I. ne-a vorbit despre faptul că atunci când nu folosim fructele și legumele, ele pur și simplu se prăpădesc. Tot așa și noi trebuie să trăim pentru a fi de folos. Așa cum grăuntele trebuie să moară, pentru a aduce rod, tot așa și noi trebuie să murim față de păcat și să ne naștem din nou.

Suntem cu toții diferiți: blonzi sau bruneți. În paleta de culori a lui Dumnezeu se află toate nuanțele. Dumnezeu vrea ca noi să fim o reflectarea a caracterului Său. Cerul are nevoie de fiecare dintre noi și fiecare dintre noi trebuie să atingă scopul pentru care a fost creat.

În încheierea programului, pastorul și prezbiterii biserici s-au rugat pentru slujbașii aleși și pentru toți cei prezenți.

Munteanu Liudmila Petrovna

Foto: Dumitru Brod, Valentina Zagorodnova

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.