Unica jertfă

După cum am văzut, scopul principal al existenţei serviciului din sanctuarul pământesc era acela de a descoperi – prin intermediul simbolurilor, tipurilor şi profeţiilor – moartea şi slujirea preoţească a Domnului Isus. Păcatul este un lucru prea teribil ca să fie rezolvat doar prin intermediul morţii unor animale (chiar dacă deplângem sacrificarea lor). Tot acel sânge vărsat nu a făcut decât să arate spre unica soluţie pentru păcat: moartea lui Isus. Faptul că pentru ispăşirea păcatului a fost necesară moartea Sa, moartea singurului egal cu Tatăl (Filipeni 2:6), ne demonstrează cât de rău este păcatul.

6. Citeşte Evrei 10:1-14. Ce ne spune acest pasaj despre rolul serviciului din sanctuarul pământesc în comparaţie cu moartea lui Isus şi slujirea Sa ca Mare-Preot?

Multe adevăruri cruciale reies din aceste texte, dar unul dintre cele mai importante este că moartea animalelor de jertfă nu a fost suficientă pentru rezolvarea problemei păcatului: „Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Evrei 10:4). Animalele jertfite nu au fost soluţia pentru păcat, ci nişte simple indicatoare care arătau spre unica soluţie: Isus, moartea Sa şi slujirea Sa ulterioară în favoarea noastră în sanctuarul ceresc.

Un alt adevăr esenţial este faptul că a fost suficient ca Domnul Hristos să moară o singură dată. În vreme ce jertfele de animale trebuiau aduse zi de zi şi an după an, Domnul Isus S-a dat ca jertfă o singură dată pentru a acoperi păcatele întregii omeniri. Dumnezeu a dezvăluit acest adevăr la moartea lui Isus, când perdeaua interioară din sanctuarul pământesc s-a rupt în două, de sus până jos, într-un mod supranatural (Matei 27:51).

Priveşte la lumea în care trăim şi observă daunele produse de păcat, durerea, pierderea, frica şi disperarea oamenilor. Cum ne putem forma obiceiul de a ne alipi zi de zi şi clipă de clipă de Domnul Isus, unica soluţie la problema păcatului?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.