1. Pentru ce se făcea ispăşire în Ziua Ispăşirii? Leviticul 16:16,30
De-a lungul unui an, erau transferate asupra sanctuarului tot felul de păcate şi de necurăţii ritualice. Ziua Ispăşirii era momentul îndepărtării lor. Ritualul era format din trei părţi principale:
(1) Preotul aducea o jertfă de ispăşire pentru el însuşi. Marele-preot aducea un viţel ca jertfă pentru păcatele sale, asigurându-se, astfel, că era curat înainte de a intra în sanctuar şi de a îndeplini ritualul de curăţire a acestuia.
(2) Aducerea ca jertfă de ispăşire a ţapului „pentru Domnul” (Leviticul 16:8). În decursul anului, jertfele pentru ispăşire (curăţire) „aduceau” toate păcatele israeliţilor în sanctuar. În Ziua Ispăşirii, toate aceste păcate erau îndepărtate din sanctuar prin intermediul sângelui ţapului „pentru Domnul”.
(3) Ritualul de eliminare a păcatului prin ţapul pentru Azazel. Dumnezeu dorea să scoată păcatele afară din sanctuar şi din tabăra poporului Său. În acest scop, cel de-al doilea ţap era trimis în pustie.
2. Ce se făcea cu ţapul pentru Azazel şi ce simboliza acest lucru? Leviticul 16:15
În cazul ţapului pentru Domnul, nu avea loc o mărturisire a păcatului şi nici punerea mâinilor, deci sângele acestei jertfe nu purta păcatul, el nu întina, ci, dimpotrivă, curăţa. Rezultatul este descris în versetele 16 şi 20. Marele-preot făcea ispăşire cu sângele ţapului pentru Domnul, curăţind întregul sanctuar şi, totodată, poporul, astfel încât, în momentul în care sanctuarul era curăţit de păcatele poporului, poporul însuşi era curăţit de aceste păcate. Prin urmare, Ziua Ispăşirii era o zi unică, deoarece numai atunci devenea curat şi poporul, şi era curat şi sanctuarul.
De asemenea, merită subliniată ideea că Ziua Ispăşirii constituia faza a doua a ispăşirii. Prima fază se derula pe parcursul anului şi era perioada în care israeliţii primeau iertare. Păcatele lor nu erau şterse, ci erau încredinţate lui Dumnezeu Însuşi, care promisese să Se ocupe de ele. În schimb, a doua fază nu mai avea în vedere iertarea, întrucât poporul era deja iertat. De altfel, verbul „a ierta” nu mai apare deloc în Leviticul 16 sau în Leviticul 23:27-32. Aceasta ne arată că planul de mântuire nu urmăreşte în mod exclusiv iertarea păcatelor, idee care capătă şi mai mult sens atunci când este privită în contextul mai larg al marii lupte.