4. Citeşte Leviticul 6:25,26; 10:16-18. Ce adevăr crucial ne este descoperit aici?
Mâncând într-un loc sfânt carnea animalului jertfit, preotul oficiant prelua şi purta nelegiuirea sau vina păcătosului. Carnea aceasta nu era doar plata pentru serviciul preoţesc, ci un aspect esenţial al ispăşirii (altminteri, Moise nu s-ar fi supărat pe fiii lui Aaron din cauză nu au mâncat-o).
Dar ce contribuţie are la procesul ispăşirii faptul că preotul mănâncă această carne de la jertfă? Era obligatoriu ca preotul să mănânce carnea jertfei în cazul acelor jertfe al căror sânge nu ajungea în Locaşul Sfânt, mai exact al jertfelor aduse de conducător şi de omul de rând. Biblia afirmă clar că, mâncând carnea jertfei, preoţii purtau vina păcătosului, fapt care făcea ispăşire pentru acesta. În concluzie, preotul purta vina păcătosului, iar păcătosul era scutit de pedeapsă.
Cuvintele „iartă fărădelegea” din Exodul 34:7 au în ebraică sensul propriu de „poartă vina” şi sunt aceleaşi cuvinte care apar în Leviticul 10:17, unde se arată limpede că purtarea păcatului de către preot îi aducea păcătosului iertare. În caz contrar, când nu avea loc acest transfer, păcătosul trebuia să-şi poarte singur vina (Leviticul 5:1), iar consecinţa era moartea (Romani 6:23).
Lucrarea preotului de a purta păcatul altuia ne vorbeşte despre lucrarea Domnului Hristos pentru noi. El a murit în locul nostru. Aşadar, serviciile preoţeşti din sanctuarul pământesc reprezintă lucrarea pe care El o îndeplineşte pentru noi, fiindcă a luat asupra Sa vina păcatelor noastre.
„Binecuvântarea vine ca urmare a iertării; iertarea vine prin credinţa că păcatul, odată mărturisit şi regretat, este purtat de marele Purtător al păcatului. Prin urmare, toate binecuvântările noastre vin de la Hristos. Moartea Sa este o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El este marele mijloc prin care primim mila şi favoarea lui Dumnezeu. De aceea, El este într-adevăr Iniţiatorul, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 9, p. 302
Imaginează-ţi că te afli înaintea lui Dumnezeu, la judecată. Pe ce contezi – pe faptele bune, pe păzirea Sabatului, pe toate lucrurile frumoase pe care le-ai făcut şi pe toate lucrurile rele pe care nu le-ai făcut? Sunt ele suficiente pentru a te îndreptăţi înaintea unui Dumnezeu sfânt şi desăvârşit? Atunci, care este singura ta speranţă?