4. Ce ni se spune în Exodul 31:2-11 despre obiectele din sanctuarul pământesc? Care este punctul comun al acestui pasaj cu Geneza 1:2? (Vezi şi Exodul 25:9.)
Dintre toate obiectele din sanctuar, chivotul mărturiei era simbolul suprem al prezenţei şi al sfinţeniei lui Dumnezeu. Numele lui provine de la cele două table de piatră pe care a fost scrisă Legea, care purtau numele de „tablele mărturiei” (Exodul 32:15,16) şi care se aflau în chivot (Exodul 25:16,21).
Deasupra chivotului se afla „capacul ispăşirii” [n.tr. – sau „scaunul îndurării”, vezi 1 Cronici 28:11], iar de o parte şi de alta a lui se aflau doi heruvimi, care îl acopereau cu aripile lor (Exodul 25:17-21). Numele de „capac al ispăşirii” este adecvat, întrucât transmite ideea că Domnul nostru milos şi îndurător a asigurat ispăşirea, i-a împăcat pe oameni cu Sine şi a luat măsuri ca ei să poată păstra relaţia sfântă cu El.
În faţa acestui chivot, avea loc, o dată pe an (mai exact în Ziua Ispăşirii – Yom Kippur în ebraică), ispăşirea pentru popor şi pentru sanctuar (Leviticul 16:14-16). În Romani 3:25, Pavel declară că Domnul Hristos a fost rânduit de Dumnezeu să fie „o jertfă de ispăşire” sau, în interpretarea propusă de unii comentatori, un „capac al ispăşirii” ori un „loc al ispăşirii”, fiindcă El este „locul răscumpărării”, Cel prin care Dumnezeu a făcut ispăşire pentru păcatele noastre.
Sfânta, sau prima încăpere a sanctuarului, era luminată neîntrerupt de sfeşnic (Leviticul 24:1-4), iar de pe altarul tămâierii se ridica un fum protector care ascundea prezenţa lui Dumnezeu de privirea preotului (Leviticul 16:12,13). Pe masa punerii înainte, se aflau douăsprezece pâini care reprezentau cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Tot pe masă, se aflau şi farfurii, vase pentru tămâie, urcioare şi boluri (Exodul 25:29,30). Deşi nu se precizează ce utilitate aveau aceste vase, se pare că ele aminteau de masa care a avut loc cu ocazia încheierii legământului cu Domnul (vezi Exodul 24:11) şi, evident, de legământul însuşi.
Citeşte Romani 3:25-28. Ce mare speranţă putem desprinde din făgăduinţa mântuirii „prin credinţă, fără faptele Legii”?