Botezul cu foc

În Vechiul şi în Noul Testament, pentru a evoca lucrarea Duhului Sfânt, există o varietate de simboluri: apa, vântul, untdelemnul. Ioan Botezătorul adaugă la acestea o imagine nouă: focul (Matei 3:11; Luca 3:16).

Mulţi interpretează greşit cuvintele lui Ioan. Textul nu spune: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt sau cu foc”, ci: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Ultima parte a frazei („şi cu foc”) lămureşte prima parte („vă va boteza cu Duhul Sfânt”). Botezul Duhului Sfânt este totuna cu botezul cu foc. În Noul Testament, cuvântul botez este utilizat de optzeci de ori şi se referă la cufundarea completă sub apă.

5. Ce semnifică focul în următoarele pasaje biblice? Exodul 3:2-4; 24:17; 1 Împăraţi 18:24; Maleahi 3:2,3; Faptele 2:1-4; Evrei 12:29.

Focul este simbolul slavei, al prezenţei şi al puterii lui Dumnezeu manifestate prin lucrarea Duhului Sfânt. A fi botezat cu foc înseamnă a fi cufundat în slava prezenţei lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, cu scopul de a da mărturie prin puterea Sa. Moise a venit în prezenţa Domnului, reprezentată de rugul în flăcări, şi apoi a dat mărturie înaintea lui Faraon. Ilie a dat mărturie înaintea lui Israel pe muntele Carmel – prezenţa divină S-a manifestat prin focul coborât din cer. În Ziua Cincizecimii, deasupra ucenicilor au coborât nişte limbi ca de foc, iar ei au fost făcuţi în stare să dea mărturie vorbind în limbi care până atunci le fuseseră necunoscute. Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă cufundarea totală în prezenţa şi puterea lui Dumnezeu în vederea unei mărturii eficiente spre slava Sa. În ultimele zile ale istoriei lumii, poporul lui Dumnezeu va primi botezul prezenţei Sale, va fi umplut cu puterea Sa şi va fi trimis să dea mărturie despre slava Sa în lume. Pământul se va umple de slava lui Dumnezeu: „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Habacuc 2:14). În viziune profetică, Ioan a văzut că un înger a coborât din cer şi „pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsa 18:1).

Prin puterea Duhului Sfânt, slava lui Dumnezeu (caracterul Său iubitor) va fi descoperită înaintea lumii şi a universului. Fiecare om de pe planeta aceasta va avea prilejul de a auzi şi de a înţelege mesajul lui Dumnezeu din ultimele zile.

Cum poţi descoperi slava lui Dumnezeu (caracterul Său) în cercul tău de prieteni şi de cunoscuţi? Ce presupune aceasta din partea ta?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.