Paznicul minţii

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Avem nevoie să căutăm împlinirea acestei făgăduinţe minunate în mod activ pentru ca ea să poată deveni o realitate în viaţa noastră. Altminteri, o putem pierde foarte uşor.

O pierdem, spre exemplu, atunci când lăsăm să pătrundă în sufletul nostru torentul murdar al distracţiilor lumeşti. Sau când permitem ca gândurile noastre să fie stăpânite de mânie, antipatie şi resentimente. Ori când le afundăm în oceanul plăcerilor dăunătoare sau al obiceiurilor care dau dependenţă. Vestea bună este aceea că Domnul Isus a promis să ne păzească mintea, dacă Îi permitem.

3. Care sunt armele „firii pământeşti” şi care sunt armele spirituale? Ce vrea să spună Pavel prin cuvintele: „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”? Cum putem realiza acest lucru? 2 Corinteni 10:3-5

Se crede că Billy Graham a rostit următoarea maximă: „Nu poţi împiedica păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poţi împiedica să-şi facă cuib în părul tău.” Cu alte cuvinte, gândurile năvălesc în mintea noastră fără oprire. Vedem diverse imagini, auzim diverse sunete şi simţim mirosuri care ne trezesc anumite gânduri. Fiecare experienţă ne stârneşte anumite emoţii. Nu putem întotdeauna să alegem ce gânduri să ne treacă prin minte, dar putem hotărî să zăbovim sau nu asupra lor şi să le lăsăm sau nu să ne domine mintea. A face orice gând rob ascultării de Hristos înseamnă a-I preda Lui gândurile noastre. Dar, pentru a scăpa de gândurile fireşti, nu este suficient să ne dorim acest lucru. Ele dispar în momentul în care ne umplem mintea cu altceva. Mintea care zăboveşte asupra principiilor pozitive din Cuvântul lui Dumnezeu este o minte protejată şi păzită prin harul lui Dumnezeu de amăgirile celui rău.

Ce vrea să spună Pavel prin următorul îndemn: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus” (Filipeni 2:5)? Cum e posibil să avem gândul lui Hristos? Potrivit textului, cui îi aparţine responsabilitatea pentru această schimbare?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.