4. Ce principii spirituale desprindem din Leviticul 5:5; 1 Ioan 1:9; Isaia 1:16-18 şi Faptele 26:19,20, cu privire la natura pocăinţei şi a mărturisirii păcatelor?
Pocăinţa autentică este însoţită întotdeauna de mărturisirea exactă a păcatelor. Duhul Sfânt nu ne insuflă un sentiment de vinovăţie imprecis, ci ne convinge de anumite defecte ale noastre.
„Adevărata mărturisire este întotdeauna specifică şi recunoaşte păcatele pe nume. Ele pot fi de aşa natură, încât trebuie mărturisite numai lui Dumnezeu. Pot fi greşeli care trebuie mărturisite acelor persoane cărora le-am adus prejudicii sau pot avea un caracter public şi, ca atare, vor trebui mărturisite în mod public. Dar orice mărturisire trebuie să fie precisă, definită şi la obiect, recunoscând întocmai păcatele de care te faci vinovat.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 38
Duhul Sfânt ne convinge de păcat pentru a ne ajuta să conştientizăm nevoia noastră după harul mântuitor al lui Hristos. Pocăinţa nu Îl determină pe Dumnezeu să ne iubească mai mult, ci ne dă nouă posibilitatea de a aprecia mai mult dragostea Sa. Mărturisirea nu câştigă iertarea divină, ci ne dă nouă puterea de a primi această iertare. Domnul nu ne iubeşte mai mult dacă ne pocăim şi nici nu ne iubeşte mai puţin dacă nu ne pocăim. El ne iubeşte mereu şi necondiţionat. Noi suntem cei care răspundem diferit la lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră.
Realitatea este că inimile noastre nu sunt în stare să primească binecuvântarea îmbelşugată pregătită de Dumnezeu pentru noi, atâta timp cât „arterele” noastre spirituale sunt astupate cu un strat gros de păcat. Păcatul ne face insensibili la îndemnurile Duhului şi ne împiedică să Îl ascultăm. În schimb, pocăinţa şi mărturisirea curăţă „vasul” inimii noastre ca să putem primi revărsarea deplină a puterii Duhului Sfânt şi prezenţa Sa.
Când ne-am mărturisit păcatele şi ne-am pocăit, am primit din partea lui Dumnezeu iertarea mult dorită. Însă nu trebuie să uităm că şi noi avem datoria să iertăm. Cum îi tratăm pe cei care ne-au nedreptăţit şi care apoi ne cer iertare? Pe cine trebuie să ierţi, deşi nu merită absolut deloc? De ce este important să iertăm?