Ascultarea, rodul redeşteptării

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Matei 26:69-74; Faptele 5:28-32; 6:3-10; 9:1-9; Filipeni 2:5-8.

Sabat după-amiazăText de memorat: „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înăime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

Putem găsi o ilustrare a impactului redeşteptării asupra vieţii cotidiene în redeşteptarea care a avut loc în Ţara Galilor în anul 1904.

Evan Roberts împreună cu câţiva prieteni de-ai săi au început să se roage serios pentru revărsarea Duhului Sfânt. Pe lângă rugăciune, ei au studiat Scriptura şi au dat mărturie despre credinţa lor. Iar Duhul Sfânt a fost revărsat într-adevăr.

Viaţa oamenilor s-a schimbat. În şase luni, în Ţara Galilor s-au convertit 100 000 de persoane. Rezultatele acestei redeşteptări au fost simţite în toată ţara. În timpul zilei, oamenii se adunau cu miile în biserici ca să se roage. Minerii aspri, care ştiau doar să înjure şi să blesteme, au devenit oameni politicoşi şi binevoitori. Vocabularul lor se schimbase atât de radical, încât nici caii pe care îi foloseau în mină nu le mai recunoşteau comenzile! Inimile lor fuseseră transformate şi, astfel, au început să ducă o viaţă de ascultare.

Aceasta este, de altfel, dovada incontestabilă a adevăratei redeşteptări!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.