Secole la rând, evreii şi creştinii care au citit Biblia au găsit în cartea lui Zaharia numeroase referiri la Mesia şi la evenimentele din timpul Său. Creştinii consideră că aceste pasaje vizează viaţa şi lucrarea Domnului Isus Hristos: Împăratul biruitor, dar smerit (Zaharia 9:9), Cel străpuns (Zaharia 12:10), Păstorul lovit (Zaharia 13:7).
În Zaharia 13:7-9, profetului îi este arătată o scenă în care Domnul trimite sabia judecăţii să-L lovească pe Păstorul cel bun. Într-o ocazie anterioară, profetul a văzut sabia ridicându-se împotriva „păstorului de nimic” (Zaharia 11:17). Însă, în acest pasaj, cel lovit este Păstorul cel bun, iar turma Sa se risipeşte. Moartea Sa aduce peste poporul lui Dumnezeu o perioadă de mare încercare şi punere la probă, în care unii mor; totuşi, toţi cei credincioşi vor fi curăţiţi.
5. Cum a aplicat Isus această profeţie la evenimentele care urmau să aibă loc în noaptea de după Cină? Matei 26:31; Marcu 14:27. Ce învăţăm din fuga ucenicilor (Matei 26:56; Marcu 14:50) despre credincioşia lui Dumnezeu în contrast cu credincioşia omului?
Imaginea lui Dumnezeu ca păstor apare în multe locuri din Biblie, din Geneza (Geneza 48:15) şi până în Apocalipsa (Apocalipsa 7:17). Prin
Ezechiel, Dumnezeu îi mustră pe păstorii iresponsabili ai poporului şi promite să caute oile pierdute şi să aibă grijă de ele. Isus a aplicat aceste cuvinte la Sine, declarând că El este Păstorul cel bun care Îşi dă viaţa pentru oile Sale (Ioan 10:11).
Gândeşte-te la situaţiile în care ai fost necredincios Domnului. Cum a continuat El să-ţi arate milă şi har? Cum ar trebui să răspunzi la mila şi harul Său?