Desfiinţarea postului din luna a cincea

În cel de-al doilea al an al slujirii lui Zaharia, a venit la Ierusalim o delegaţie din Betel pentru a le pune preoţilor şi profeţilor o întrebare

(Zaharia 7:1-3) legată de un obicei împământenit în perioada robiei babiloniene: un post în luna a cincea pentru a deplânge distrugerea templului (2 Împăraţi 25:8,9). Alte posturi importante erau ţinute în luna a patra, în luna a şaptea şi în luna a zecea (Zaharia 8:19). În luna a patra era comemorată străpungerea zidului Ierusalimului (Ieremia 39:2). Postul din luna a şaptea, în care se sărbătorea Ziua Ispăşirii, era singurul post poruncit de Dumnezeu prin Moise (vezi Leviticul 16). În luna a zecea, poporul deplângea asedierea Ierusalimului (Ieremia 39:1). Totuşi, în momentul acela, exilul se încheiase, templul era aproape reconstruit şi oamenii se întrebau dacă mai era necesar să postească în luna a cincea.

6. Care este răspunsul pe care îl dă Domnul? În ce privinţe sunt valabile cuvintele acestea şi în dreptul nostru? Zaharia 7:8-14

Răspunsul dat de Dumnezeu prin Zaharia cuprinde două aspecte. În primul rând, poporul să nu uite trecutul ca să nu-l repete. Domnul îi avertizase pe strămoşii lor că aştepta din partea lor o viaţă de credinţă şi de ascultare. Exilul a fost pedeapsa pentru răzvrătirea lor persistentă. De aceea, poporul este chemat să înveţe din greşelile trecutului. În al doilea rând, Domnului nu-I place să-i vadă pe oameni suferind de foame. Atunci când ţin post şi se smeresc înaintea Sa, trebuie să dea dovadă de pocăinţă şi de smerenie în tot ce fac. A posti pentru a te autocompătimi este o pierdere de timp şi de energie. Postul ar trebui să însemne, printre altele, înlăturarea eului din calea slujirii semenilor. „Adevăratul spirit al postului şi al rugăciunii este spiritul în care mintea, inima şi voinţa Îi sunt predate lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Dietă şi hrană, p. 189

Prin ce atitudini şi obiceiuri ajungem să transformăm unele practici religioase bune (de exemplu, postul şi rugăciunea) în înlocuitori pentru viaţa creştină autentică? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul în cadrul grupei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.