Viziunile speranţei (Zaharia)

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Zaharia 1, 2; Romani 15:9-18; Efeseni 3:1-8; Zaharia 3, 4; Exodul 25:31-40; Zaharia 7. Sabat după-amiazăTextul de memorat: „În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, vă veţi pofti unii pe alţii sub viţă şi sub smochin.” (Zaharia 3:10) Gândul central: Israel îşi primise pedeapsa pentru păcatele lui, dar venise timpul să se întoarcă din nou la Dumnezeu, să refacă relaţia cu El, potrivit făgăduinţelor Sale. Pe zidul unui vechi castel din Europa centrală se poate vedea următoarea inscripţie în limba latină: Dum spiro, spero! Ea înseamnă: „Cât timp respir, sper!” Expresia aceasta redă în numai câteva cuvinte solia transmisă de Zaharia. La aproape douăzeci de ani după întoarcerea poporului lui Dumnezeu din robia babiloniană, entuziasmul de la început a dispărut şi s-a instalat descurajarea. Oamenii au început să se întrebe dacă Dumnezeu mai era prezent în mijlocul lor. Zaharia, al cărui nume înseamnă „Domnul Îşi aduce aminte”, şi-a început activitatea de profet la câteva luni după Hagai (Hagai 1:1; Zaharia 1:1). El a aflat despre planurile divine pentru vremea aceea şi pentru vremea viitoare prin intermediul mai multor viziuni. Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu avea să vină în curând, dar apelul profetului era ca poporul să Îi slujească Domnului atunci. O bună parte a cărţii sale este dedicată tocmai acestui subiect. În studiul pentru săptămâna aceasta şi în cel al săptămânii viitoare, ne vom îndrepta atenţia spre ceea ce ne-a descoperit Domnul prin Zaharia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.