„Cu o precizie fără greş, Cel Infinit păstrează şi astăzi un raport al purtării popoarelor. În timp ce le oferă milă prin chemări la pocăinţă, acest raport rămâne deschis, dar, atunci când cifrele ating un anumit nivel stabilit de Dumnezeu, începe lucrarea mâniei Sale. Raportul se închide. Răbdarea divină ajunge la capăt. Mila nu mai mijloceşte în favoarea lor.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 364
„Sub privirea lumilor necăzute şi a întregului univers, lumea va trebui să dea socoteală înaintea Judecătorului, chiar înaintea Aceluia pe care L-a condamnat şi răstignit! Ce zi a socotelilor va fi atunci! Va fi marea zi a răzbunării lui Dumnezeu. Atunci, Domnul Hristos nu va mai sta la bara de judecată a lui Pilat. Atunci, Pilat, Irod şi toţi cei care L-au batjocorit, L-au osândit, L-au respins şi L-au răstignit vor înţelege ce înseamnă să simţi mânia Mielului. Ei îşi vor vedea propriile fapte în adevăratul lor caracter.” – Idem, Mărturii pentru pastori ºi slujitorii Evangheliei, p. 132
Întrebări pentru discuţie
1. Unii dintre concetăţenii lui Ţefania săvârşiseră fapte teribile împotriva Domnului şi împotriva semenilor lor, iar alţii se complăceau în această situaţie. Care dintre aceste două păcate este mai grav în ochii lui
Dumnezeu? Argumentează.
2. Revezi întrebarea de la finalul secţiunii de luni a studiului, unde apare acest citat: „Nu există suflet în aparenţă mai neputincios, dar, în realitate, mai de neînvins decât acela care îşi simte nimicnicia şi se bizuie cu totul pe meritele Mântuitorului.” Ce înseamnă „a te bizui cu totul pe meritele Mântuitorului”? Ce ne spun aceste cuvinte despre marele adevăr al mântuirii numai prin credinţa în Hristos? De ce considerăm că adevărul acesta este esenţa convingerilor noastre? Dacă nu ne bizuim pe meritele Sale, atunci pe meritele cui ne putem bizui?
3. De ce uităm atât de uşor cât de dependenţi suntem de Dumnezeu pentru tot ce avem? Cum ne putem feri de amăgirea că nu am fi dependenţi de El?
4. Meditează mai mult la ideea că Domnul strigă de veselie pentru po-
porul Său. De regulă, ne imaginăm pe noi cântând şi săltând de bucurie pentru Dumnezeu şi pentru ceea ce am primit de la El. Ce înseamnă faptul că El strigă de bucurie pentru noi? Cum e posibil aşa ceva, având în vedere starea jalnică în care ne găsim?