Fiţi gata! Domnul vine!

De aceea îţi voi face astfel, Israele, şi, fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele! (Amos 4:12)

În iarna anului 2011, am participat la o campanie de evanghelizare în satul Suseni, Mureş, împreună cu fratele misionar Andrei Orăşanu, pastorul Miron Toma din Reghin şi fraţii din biserica adventistă din Toaca.S-a început cu câţiva vecini, invitaţi să se adune în casa fratelui Dorin. În prima seară, au participat 15 persoane. Treptat, numărul celor care au venit să asculte vestea bună a crescut, ajungând până la 30 de participanţi pe seară. Casa era plină, iar oamenii erau ochi şi urechi, interesaţi de mesajul celor trei îngeri.

La sfârşitul campaniei de evanghelizare, cei care participaseră şi auziseră chemarea Duhului Sfânt ne-au propus să facem o nouă campanie de evanghelizare, dar, de data aceasta, la Casa de cultură din sat. Motivul invocat era simplu: să poată fi prezenţi cât mai mulţi oameni şi să audă mesajul Evangheliei.

Zis şi făcut. Au fost pregătite 500 de invitaţii şi, împreună cu oamenii care propuseseră şi susţinuseră ideea acestui nou proiect, am mers din casă în casă, împărţind invitaţii. În prima seară, au venit cam 60 de persoane, dar numărul participanţilor a sporit semnificativ de la o seară la alta. Încă de la început, a existat o grupă de rugăciune care a susţinut eforturile misionare prin rugăciune constantă. Iar bunul Dumnezeu a lucrat la inima oamenilor. În ultimele seri ale evanghelizării, au venit să asculte mesajul biblic între 150 şi 230 de persoane. În ultima ocazie, au fost peste 200 de participanţi, între care şi Jancsi Czaczura din Reghin.

La apelul final, Jancsi a ieşit în faţă şi a primit o Biblie şi un exemplar din Tragedia veacurilor. După ce a citit această carte, Jancsi a hotărât să-şi predea inima lui Hristos, iar la momentul scrierii acestui text, participă la orele de pregătire pentru botez împreună cu pastorul Miron Toma.

Domnul vine! Să ne pregătim pentru momentul acesta şi să-i ajutăm şi pe alţii să se pregătească!

Gabriel Neguliciu, colportor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.