Psalmul lui Iona

După ce a fost aruncat în mare, Iona a fost înghiţit de un peşte mare trimis de Dumnezeu. În clipa aceea s-a gândit, probabil, că singura cale de a scăpa de misiunea pentru Ninive era moartea. Dar peştele (nu se spune că era o balenă) nu avea să-i aducă moartea, ci avea să-i scape viaţa. Spre deosebire de Iona, peştele a răspuns cu promptitudine şi supunere la poruncile Domnului (Iona 1:17; 2:10).

Providenţa lui Dumnezeu a acţionat aici într-un mod uluitor şi, orice ar spune oamenii, Domnul Isus a făcut referire la experienţa lui Iona, confirmând astfel autenticitatea ei, atunci când a vorbit despre moartea şi învierea Sa (Matei 12:40).

4. Citeşte Iona 2 – capitol numit şi „Psalmul lui Iona”. Despre ce vorbeşte el aici? Ce a învăţat din această experienţă? Ce principii spirituale putem desprinde din acest capitol?

Psalmul lui Iona este un psalm de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat din adâncurile mării. Este singurul fragment poetic din carte. Iona rememorează rugăciunea după ajutor pe care a înălţat-o în timp ce se afunda în apa mării, ştiind că se afla în faţa morţii. Odată salvat şi conştient de intervenţia lui Dumnezeu, el Îi aduce mulţumiri. Imnul acesta ne arată că Iona era familiarizat cu imnurile biblice de laudă şi mulţumire.

Angajamentul pe care şi l-a luat Iona în urma experienţei a constat, probabil, din aducerea unei jertfe de mulţumire. El şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că, deşi merita moartea, Domnul S-a purtat cu el cu o milă extraordinară. Deşi fusese neascultător, Iona se considera încă loial lui

Dumnezeu, pentru că nu ajunsese să se închine înaintea altor dumnezei. Oricât de multe defecte de caracter ar fi avut, acum era hotărât să asculte chemarea ºi să fie credincios.

Uneori este nevoie de o experienţă grea ca să ne deschidem inima înaintea Domnului şi să recunoaştem că El este singura noastră speranţă, singura noastră mântuire. Gândeşte-te la o experienţă în care ai văzut în mod clar intervenţia Domnului în viaţa ta. De ce uităm atât de uşor modul, poate chiar miraculos, în care Domnul ne-a condus în viaţă?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.