Sunaţi din trâmbiţă!

Atunci când au loc catastrofe, oamenii se întreabă: „De ce a permis Dumnezeu să se întâmple un asemenea lucru?”, „De ce unii au murit, iar alţii au rămas în viaţă?” şi „Ce lecţie putem învăţa de aici?”. Ioel avea convingerea că invazia de lăcuste îi putea determina pe locuitorii lui Iuda să înţeleagă mai bine planul general al lui Dumnezeu. În capitolul 1, sub inspiraţie divină, profetul leagă calamitatea naţională de criza lor spirituală. Lăcustele devoraseră totul, iar ei nu mai aveau ce să aducă înaintea Domnului ca jertfă. Darul de mâncare şi darul de băutură trebuiau aduse zilnic în templu, potrivit cu îndrumările din Exodul 29:40 şi Numeri 28:58. Sistarea serviciilor din templu era un lucru grav, dar ea atrăgea atenţia poporului asupra situaţiei serioase în care se afla. Pierderea posibilităţii de a aduce jertfe era o ilustrare a ruperii legământului dintre Dumnezeu şi Israel. Cu toate acestea, spre deosebire de mulţi alţi profeţi, Ioel nu şi-a luat foarte mult timp pentru a face o analiză a păcatelor poporului. Preocuparea lui majoră era aceea de a pune accentul pe remediul prescris de Medicul divin.

3. Citeşte Ioel 1:13-20. Ce îndemnuri le dă Ioel oamenilor? La ce alte îndemnuri asemănătoare din Vechiul şi din Noul Testament ne duc cu gândul cuvintele lui?

Profetul îi îndeamnă pe conducătorii spirituali să stabilească o zi naţională de rugăciune şi de post, ocazie în care oamenii să-şi cerceteze inimile în profunzime, să renunţe la păcate şi să se întoarcă la Dumnezeul lor. Prin această experienţă, încrederea lor în dragostea şi dreptatea Sa avea să fie reînnoită. În cele din urmă, dezastrul acesta putea duce la o adâncire a relaţiei lor cu Domnul.

În toată Scriptura se afirmă că Dumnezeu este Stăpânul naturii: El a creat-o, o susţine şi Îşi îndeplineşte prin ea planurile. În cazul acestei catastrofe naturale, profetul Ioel îi îndeamnă pe oameni să-şi rupă nu hai­nele, ci inimile şi să le deschidă înaintea harului şi a milei lui Dumnezeu.

Dezastrele se pot abate asupra noastră în multe forme. Dar, atunci când suferim şi nu înţelegem care este cauza, ce făgăduinţe biblice ne pot da speranţă şi puterea de a le depăşi? Ce făgăduinţe îţi sunt aproape de suflet?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.