În Osea 4:1-3, se afirmă că Dumnezeu are „o judecată” sau o acuzaţie (în ebr., rîb) de adus împotriva lui Israel. Locuitorii ţării se făceau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu respectaseră condiţiile legământului. Adevărul, mila şi cunoaşterea de Dumnezeu ar fi trebuit să caracterizeze relaţia lor cu El şi acestea sunt darurile pe care El le oferă cu generozitate poporului Său cu ocazia reînnoirii legământului (Osea 2:18-20).
Însă, din cauza păcatului, Israel nu a cunoscut aceste daruri ale harului. Relele enumerate de Osea aduseseră poporul la un pas de anarhie. Conducătorii religioşi, preoţi şi profeţi deopotrivă, erau răspunzători pentru decăderea poporului şi li se cerea socoteală pentru aportul lor. Vinovăţia lor era mare. Dacă nu se împotriveau abuzurilor şi nu condamnau actele de nedreptate, ei înşişi aveau să fie condamnaţi de Dumnezeu.
În Vechiul Testament, închinarea la idoli era considerată cel mai grav păcat, întrucât ea nega poziţia lui Dumnezeu în viaţa poporului în ansamblu şi în viaţa fiecărui individ în parte. Regatul era situat într-un climat uscat şi ploile erau esenţiale pentru desfăşurarea normală a vieţii. Israeliţii ajunseseră să creadă că binecuvântările, ca de exemplu ploaia dătătoare de viaţă, veneau de la Baal. Ca urmare, ei au construit altare pentru zeii străini şi au început să introducă practici imorale în închinare.
În acelaşi timp, clasele înstărite îi exploatau pe ţărani ca să poată plăti tributul cerut de Asiria. Mulţi săvârşeau fraude şi înşelăciuni (Osea 12:7,8). Astfel, tulburările politice şi sociale au luat locul păcii şi al prosperităţii de odinioară. Ţara se afla la un pas de haosul total.
„Sărmanii oameni bogaţi, care susţin că-I slujesc lui Dumnezeu, sunt vrednici de milă. Ei pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiesc. Cât de mare este întunericul unora ca aceştia! Ei mărturisesc a avea credinţă în adevăr, dar faptele le contrazic mărturisirea. Dragostea pentru bogăţie îi face pe oameni egoişti, pretenţioşi şi aroganţi. Bogăţia înseamnă putere şi, adesea, ataşamentul faţă de ea perverteşte şi paralizează tot ce este nobil şi evlavios în om.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 682
6. Ce relaţie există între Iacov 5:1-7 şi adevărul prezent, aşa cum este el exprimat de soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12?
Indiferent de situaţia noastră financiară, ce putem face pentru a ne feri de pericolele iubirii de bogăţii?