Făgăduinţa refacerii legământului

4. Care este mesajul principal pe care Îl transmite Dumnezeu în Osea 2? Ce referiri la Evanghelie se fac în acest pasaj?

Mesajul lui Osea transmite adevărul profund al dragostei neschim­bătoare a lui Dumnezeu faţă de poporul nevrednic de o aşa dragoste. Osea 2 este un discurs în care Domnul îi vorbeşte lui Israel despre apostazia lui, pe care o aşază apoi în contrast cu dragostea Sa devotată. După pedeapsă, soţul o duce pe soţia lui într-o călătorie într-un loc pustiu, unde se recăsătoresc.

Astfel, capitolul se încheie cu descrierea unui moment viitor, dincolo de pedeapsă, în care Dumnezeu îl va face pe Israel să-L iubească aşa cum L-a iubit la început (Osea 2:12-15). Animalele sălbatice nu vor mai distruge viţa-de-vie şi smochinii, ci Domnul va face şi cu ele legământ (Osea 2:18). Mai mult decât atât, Dumnezeu le va da un alt nume tuturor copiilor, fapt ce subliniază din nou dispoziţia Sa de a vindeca şi de a ierta greşelile poporului Său.

5. Dumnezeu este dispus să ne ierte păcatele. Cât a dat Osea pentru a-şi cumpăra soţia? Cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea pe care ne-o oferă? Osea 3:1,2

Ca bărbat născut şi crescut în poporul Israel, lui Osea îi era rezervat un statut privilegiat în societatea patriarhală din vremea aceea. Dar privilegiul acesta era însoţit de o mare responsabilitate. Pentru un bărbat din vechiul Israel, era foarte greu să-şi ierte soţia necredincioasă şi să o primească înapoi, ca să nu mai punem la socoteală trecerea pe numele lui a copiilor altui bărbat. Decizia de a rămâne alături de soţie şi de copii, cu preţul repudierii sociale, trebuie să fi fost o experienţă deosebit de grea.

Cu toate acestea, Osea îşi (răs)cumpără soţia. Într-un anumit sens, Dumnezeu a făcut acelaşi lucru pentru familia omenească, numai că preţul pentru răscumpărarea noastră a fost moartea Domnului Isus pe cruce. Doar când privim la Golgota putem înţelege mai clar cât L-a costat pe El ca să ne răscumpere din starea de degradare în care ne-a adus păcatul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.