Refacere completă

În lumea aceasta, vânătoarea este un mod de viaţă obişnuit printre animale. Conceptul de „lanţ trofic” ne este cunoscut. El ne aduce aminte de importanţa vânătorii pentru ecosistemul nostru şi ne este greu să ne imaginăm cum ar arăta lumea fără ea. Însă la început, toate animalele terestre se hrăneau cu plante verzi (Geneza 1:30). Nu existau animale de pradă. Geneza 1:30 nu precizează cu ce se hrăneau animalele acvatice, dar probabil că şi în cazul lor era valabil acelaşi principiu. În final, când a evaluat tot ce crease, Dumnezeu a declarat că toate erau „foarte bune”.

7. Ce schimbări au apărut înainte de potop în viaţa de pe pământ? Ce modificări au apărut după potop în relaţia omului cu animalele? Geneza 6:11-13; 9:2-4

Lumea paşnică de la început a fost potopită de stricăciune, violenţă şi tot felul de rele. Acestea sunt urmările păcatului. Lumea aceasta, care la început a fost foarte bună, a ajuns atât de rea, încât a trebuit să fie distrusă.

După potop, tuturor animalelor a început să le fie frică de om – atât celor de pe uscat, cât şi celor care trăiesc în apă sau în aer. Situaţia aceasta contrastează puternic cu situaţia iniţială. Se pare că, de la potop, stăpânirea omului asupra animalelor s-a redus.

8. Citeşte Isaia 65:25; 11:6-9. Ce deosebiri există între relaţia actuală dintre vieţuitoare şi relaţia viitoare (potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu)?

Isaia încearcă să descrie lumea nouă prin intermediul unor imagini poetice sugestive, care să ne arate că acolo nu va mai exista violenţă. Degradarea şi violenţa, trăsăturile distinctive ale lumii antediluviene, care au impus de altfel şi distrugerea ei, nu vor mai exista pe Noul Pământ, care va fi caracterizat de armonie, pace şi cooperare. Noi suntem obişnuiţi cu violenţa, cu vânătoarea şi cu moartea şi ne este greu să ne imaginăm o astfel de lume.

După cum vedem, Evanghelia ne vorbeşte în primul rând despre refacere. Este adevărat că numai Dumnezeu poate realiza această refacere finală, dar ce putem face noi pentru ca refacerea să înceapă încă de pe acum?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.