În Geneza 1 şi 2, toate cuvintele lui Dumnezeu sunt de fapt „porunci”, în aceste enunţuri verbul este la imperativ: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului … Să dea pământul vieţuitoare … Să facem om …”. Toate aceste declaraţii se referă la crearea lumii noastre şi la pregătirea condiţiilor de viaţă pentru om. După cum am văzut ieri, următorul enunţ imperativ din Biblie este consemnat în Geneza 3:14,15, unde Domnul le prezintă oamenilor Evanghelia.
Astfel, în Scriptură, primele afirmaţii imperative ale lui Dumnezeu se referă mai întâi la creaţiune şi apoi la răscumpărare, iar tema răscumpărării apare în contextul judecăţii şi este numai firesc să fie aşa. În definitiv, ce sens ar avea Evanghelia, „vestea bună”, în condiţiile în care nu ar exista o judecată, o condamnare de care să fim scăpaţi? Însăşi noţiunea de Evanghelie transmite ideea de condamnare, o condamnare de care am scăpat. Aceasta este Vestea Bună!
Noi am încălcat Legea lui Dumnezeu şi trebuie să fim judecaţi pentru aceste încălcări, dar, prin Isus Hristos, suntem scutiţi de condamnarea pe care ne-ar aduce-o în mod inevitabil această judecată.
7. Crearea lumii şi a omului, Evanghelia şi judecata sunt amintite în Biblie de la primele şi până la ultimele pagini ale sale. Citeşte Apocalipsa 14:6,7. Ce au în comun aceste versete cu primele trei capitole din Geneza? Altfel spus, ce idei asemănătoare găsim în ambele pasaje?
În Apocalipsa 14:6,7 se face o menţiune cu privire la calitatea de Creator a lui Dumnezeu, tema principală a primelor capitole din Geneza. În Apocalipsa 14, „Evanghelia veşnică” apare prima şi este urmată apoi de anunţul judecăţii, la fel ca în Geneza 3. Judecata vine, dar nu înaintea Evangheliei. De aceea fundamentul mesajului adevărului prezent trebuie să fie harul, vestea bună că, deşi merităm condamnarea, putem fi iertaţi, curăţaţi şi îndreptăţiţi prin Isus. Fără Evanghelie, destinul nostru ar fi identic cu cel al şarpelui şi al seminţei lui şi nu cu cel al femeii şi al seminţei ei. Ceea ce ne impresionează profund este faptul că vestea bună apare încă din Eden, în primele declaraţii pe care le face Dumnezeu înaintea oamenilor căzuţi în păcat.