Crearea cerului

4. Ce a creat Dumnezeu în ziua a doua? Geneza 1:6-8

Dumnezeu a creat întinderea, i-a stabilit un rol şi i-a dat un nume: cer. Rolul întinderii (cerului) era să despartă apele de dedesubtul ei de apele de deasupra. Astăzi, noi numim întinderea aceasta firmament sau boltă cerească şi ştim că ea este alcătuită din atmosferă (o parte a mediului în care trăim) şi din spaţiul cosmic situat dincolo de atmosferă, unde se află soarele, luna şi stelele.

Se pare că această întindere adusă la existenţă în ziua a doua a creării pământului este atmosfera. Ea este mediul în care apa se poate deplasa pe verticală; apa se evaporă şi intră în atmosferă, iar de acolo este transportată oriunde pe pământ. Apoi ajunge din nou pe suprafaţa pământului fie prin intermediul fenomenului de rouă, cum se aminteşte în Geneza 2:6, fie prin intermediul ploii.

Faptul că Dumnezeu i-a dat un nume firmamentului ne vorbeşte despre suveranitatea Sa. Actul de a da nume ne arată că El este suveran peste spaţiul cosmic. Spaţiul cosmic nu limitează în niciun fel acţiunile Sale, întrucât El l-a creat şi îl stăpâneşte. La fel ca în cazul creării luminii în prima zi, crearea firmamentului a fost încheiată înainte de finalul zilei a doua, care a fost alcătuită dintr-o seară şi o dimineaţă.

S-a discutat mult despre semnificaţia cuvântului întindere. Cuvântul ebraic raquia este utilizat uneori pentru a descrie o foaie subţire de metal bătută cu ciocanul şi de aceea unele versiuni ale Bibliei l-au tradus cu firmament. Criticii susţin că evreii din lumea antică aveau credinţa că deasupra pământului exista o suprafaţă dură; argumentul lor este că, întrucât această suprafaţă nu există, relatarea biblică nu este corectă. Însă argumentul acesta este defectuos. În acest context, utilizarea cuvântului întindere sau firmament (în alte traduceri) face referire la bolta cerească alcătuită din atmosferă şi spaţiul cosmic. Trebuie să studiem contextul imediat pentru a înţelege semnificaţia acestui termen. În Geneza, se spune că păsările zboară „pe întinderea cerului” (Geneza 1:20), iar în alt verset, întinderea cerului este locul unde se află soarele şi luna (Geneza 1:14). Este evident că păsările nu pot zbura în acea parte a întinderii unde se află soarele şi luna.

Relatarea facerii lumii conţine suficiente taine, dar o concluzie este foarte clară: nimic nu este lăsat la voia întâmplării. De ce este important să ştim acest lucru, mai ales acum, când mulţi cred că întâmplarea a avut un rol important în crearea noastră?