Mulţi oameni, neavând cum să contrazică aceste dovezi, aduc argumentul că, la Sinai, a fost dată doar porunca Sabatului şi că, prin urmare, el a fost destinat în mod exclusiv evreilor şi nu se aplică în dreptul creştinilor de astăzi. Este validă această afirmaţie?

5.  Ce ne spune Geneza 2:1-3 despre existenţa Sabatului înainte de Sinai?

Mai departe, în Exodul 5:1-5, Biblia ne descoperă că Moise şi Aaron au avut probleme cu faraonul din cauza faptului că i-au cerut să-i elibere­ze pe evrei. Versetul 5 este deosebit de semnificativ.

6.  Ce indiciu ni se oferă în Ex. 5:5 despre Sabat?

Întrebarea pusă de faraon: „… şi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lu­crările?”, este redată în versiunea New King James astfel: „… şi voi îi faceţi să se odihnească din lucrul lor?” În original, întrebarea este şi mai clară. Cu toate că existau mai multe cuvinte care aveau sensul de „a se odihni”, verbul folosit aici provine din cuvântul pentru „Sabat”. Iar întrebarea ar suna astfel: „Şi voi îi faceţi să sabatizeze?” Avem aici un indiciu despre realitatea odihnei Sabatului înainte de Sinai.

O dovadă concretă a existenţei Sabatului înainte de Sinai apare în Exo­dul 16. Minunea cu mana, care a durat patruzeci de ani, a început înainte ca israeliţii să ajungă la muntele Sinai.

7. Cum dovedeşte Ex.16:4-30 (în mod special vers. 23-30) cunoştinţa despre Sabatul zilei a şaptea înainte de experienţa de la Sinai?

Observă ce îi spune Domnul lui Moise în versetul 28: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?” Avem aici un indiciu clar că legile şi poruncile lui Dumnezeu existau înainte de descoperirea de pe Sinai şi că, printre acele porunci, se afla şi cea privitoare la Sabatul zilei a şaptea. Aşadar, cu toate că darea Legii pe muntele Sinai a fost un eveniment grandios, Cele Zece Porunci nu erau cu totul noi pentru oameni.

Care este experienţa ta cu păzirea Sabatului? Îţi place ziua de Sabat, îţi displace sau eşti încă nehotărât? Ce poţi face pentru ca experienţa ta cu Domnul să devină mai profundă şi mai deplină prin darul zilei Sabatului Său?

Elizabeth şi Frank Morris au fost copleşiţi de mâhnire şi de furie după ce fiul lor, Ted, a fost ucis într-un accident de maşină de un şofer aflat în stare de ebrietate. Pe măsură ce urmăreau procesul acestui tânăr şofer, pe nume Tommy, mânia lor creştea tot mai mult.

Ei au aflat că într-o seară Tommy s-a îmbătat, s-a urcat într-o maşină, a intrat într-o depăşire şi s-a izbit frontal de maşina lui Ted.

Frank Morris a devenit obsedat de toate detaliile procesului, aşteptând cu nerăbdare ziua în care Tommy avea să fie găsit vinovat. Iar Elizabeth, în zilele în care nu se gândea la sinucidere, nutrea gândul ca Tommy să fie condamnat la scaunul electric, iar ea să apese pe întrerupător.

Chinul lor nu a luat sfârşit odată cu condamnarea la închisoare a lui Tommy. Ei se considerau creştini, dar au fost şocaţi de ura adâncă pe care o simţeau în suflet. Elizabeth a început să se roage pentru o cale de ieşire din acea stare.

Într-o zi, Elizabeth a ascultat discursul susţinut de Tommy, ca parte a programului său de reabilitare, la liceul unde învăţase Ted. Regretele lui păreau autentice, iar Elizabeth a adunat suficient curaj ca să stea de vorbă cu el la sfârşit. Când a aflat că nimeni nu îl vizita la închisoare, s-a hotărât să-l viziteze chiar ea.

Vizita a început cu un dialog tensionat, dar apoi Tommy i-a spus răbufnind:

– Doamnă Morris, îmi pare foarte rău. Vă rog să mă iertaţi.

Elizabeth a rămas înmărmurită în faţa acestei cereri venite din partea ucigaşului fiului ei. Cât de mult îşi dorea să se elibereze de mânia şi de durerea aceea! Însă instinctul omenesc striga: „Răzbunare!”

Totuşi în clipa aceea s-a întâmplat ceva care a ajutat-o să depăşească logica refuzului de a ierta. A auzit cuvintele rostite de un Om pe cruce. Cuvintele Lui îi răsunau insistent în urechi: „Tată, iartă-i… Tată, iartă-i.”

În momentul acela a putut să ierte, pentru că ea a fost iertată. Şi s-a trezit rugându-se în gând: „Doamne, şi Tu L-ai pierdut pe Fiul Tău. Dar Tu i-ai iertat pe cei care L-au omorât.”

Elizabeth Morris l-a iertat pe Tommy şi i-a cerut iertare pentru ura pe care o nutrise faţă de el atâtea luni de zile.

Iertarea lui Hristos este atitudinea de îndurare care ne înmoaie inimile împie­trite. Mila lui Hristos ne dezarmează. Faptul că El ne iubeşte, în ciuda tuturor faptelor prin care noi L-am rănit, ne cucereşte.

Atunci când îl iertăm cu iubire pe cel care ne-a greşit, inima lui se înmoaie. El este copleşit de bucurie şi este surprins de bunătatea noastră.

Spune-i astăzi celui ce ţi-a greşit că îl ierţi! Iartă-i cu îndurare pe toţi cei care te-au rănit şi vei vedea că barierele dintre voi vor dispărea. Vei fi uimit de vindecarea pe care o va produce iertarea în viaţa ta şi în vieţile oamenilor din jurul tău!

Evenimentul a fost așteptat de mai mult timp de către întreaga Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea din or. Hîncești,  fapt pentru ce,  s-a depus  maxim  efort   pentru  pregătirile necesare: din timp au fost afișate panourile cu reclamă în oraș,  în mod organizat  s-au  răspîndit  invitații  locuitorilor,  s-au discutat și planificat  toate  aranjamentele  caracteristice unui program de acest gen.

Un  farmec  aparte  este redat  programului  cîntările  fanfarei  din s. Ivanovca, corului din s. Buțeni și  corului din or. Hîncești.

Cu toții am simțit binecuvîntările Domnului  chiar din prima zi, cînd am realizat că sala era aproape plină cu vizitatori.

Cu o putere deosebită plină de har Dumnezeesc este redat cuvîntul lui Dumnezeu  de către Pastorul  Francisco. Sîntem inundați de fericire și avem marea speranță că Dumnezeu  v-a  face o lucrare deosebită în orașul nostru  și mulți  își vor găsi locul său în univers.

Departamentul Cominicare,
or. Hîncești

]]> http://adventist.md/archives/13121/feed 0 http://adventist.md/archives/13001 http://adventist.md/archives/13001#comments Sun, 05 Feb 2012 22:00:36 +0000 comunicare http://adventist.md/?p=13001 De regulă, atunci când începem să le vorbim despre Lege şi despre Sinai, oamenii ne oferă răspunsul tipic: Cele Zece Porunci au fost date evreilor pentru prima dată la Sinai şi, prin urmare, sunt o instituţie evre­iască sau vechi-testamentală şi nu mai sunt valabile astăzi.

Dacă ar fi adevărat, atunci păcatul nu a existat înainte de Sinai, întrucât păcatul este călcarea Legii (1 Ioan 3:4)! Dar în Geneza descoperim nume­roase dovezi cu privire la existenţa Legii lui Dumnezeu înainte de Sinai.

Geneza 1 şi 2 conţin descrierea lucrurilor desăvârşite pe care le-a creat Dumnezeu. În Geneza 3, este consemnată căderea în păcat a lui Adam, iar în Geneza 4 este relatată prima crimă. De unde a ştiut Cain că se făcea vinovat de uciderea fratelui, dacă la momentul acela nu exista o lege care să declare că a ucide e păcat?

Dumnezeu a denunţat uciderea în legământul încheiat cu Noe după potop, cu mult timp înainte de Sinai (Gen. 9:6).

În cea mai veche carte a Bibliei, Iov, Dumnezeu laudă neprihănirea lui Iov de două ori. Ce spune El cu privire la caracterul lui Iov? (Iov 1:8; 2:3) Este evident că atunci exista deja un standard al binelui şi al răului. Iov a trăit cu mult timp înaintea exodului şi nici măcar nu făcea parte din poporul evreu.

3.  Cum ne ajută Iov 24:14,15 să înţelegem că existau standarde clare pentru bine şi pentru rău?

Când Avraam l-a minţit pe Abimelec cu privire la Sara, Dumnezeu l-a mustrat pe Avraam pentru înşelătorie. Şi, deşi Abimelec era împărat în Gherar şi nu făcea parte din poporul ales, Dumnezeu l-a tras la răspundere pe baza aceluiaşi standard de puritate maritală care se găseşte în Decalog şi i-a poruncit să o trimită pe Sara înapoi la Avraam (vezi Gen. 20:9).

4.  Ce îi spune Dumnezeu lui Isaac despre tatăl său, Avraam? Gen. 26:4,5

Geneza 26:5 este un text fascinant, deoarece în originalul ebraic apar patru cuvinte (mshmrt, mzvot, huqot şi torot – de la Torah, „lege”) care exprimă faptul că Avraam a ascultat. Printre poruncile, legile şi orânduirile de care a ascultat Avraam se numără în mod cert şi Decalogul.

La îndemnul lui Dumnezeu, Iacov s-a întors la Betel ca să construiască un altar. El a simţit atunci nevoia după o redeşteptare spirituală în familia sa. Ce le-a cerut membrilor familiei sale să facă? (Vezi Gen. 35:2,3.)

Afirmaţia că înainte de Sinai nu a existat nicio lege este în mod clar neîntemeiată, dacă analizăm relatările biblice despre viaţa de dinainte de Sinai.

În 1985, Ronald Reagan, preşedintele Americii, a vizitat un cimitir militar german din Bitburg şi a depus o coroană de flori la monumentul închinat lor. Intenţia lui a fost aceea de a face un gest de reconciliere, de despărţire de amintirile dureroase ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Totuşi depunerea coroanei de flori a stârnit proteste în rândul opiniei publice internaţionale, deoarece acolo fuseseră înmormântaţi 49 de soldaţi din trupele de elită ale lui Hitler, care comiseseră multe atrocităţi împotriva evreilor.

Nu avem nimic împotriva gestului de reconciliere, spuneau oamenii, dar preşedintele Reagan nu are niciun drept să ierte faptele săvârşite faţă de evrei! Numai evreii puteau face acest lucru.

Numai cei afectaţi direct de o faptă au dreptul de a-l ierta pe cel care a comis-o. Eseistul Lance Morrow a făcut următorul comentariu: „Preşedintele Reagan putea să-l ierte pe John Hinckley pentru că l-a împuşcat. Dar nu putea să-l ierte, să zicem, pe Ali Agca pentru că l-a împuşcat pe Papa Ioan Paul al II-lea. Numai Ioan Paul putea să facă acest lucru.”

Atunci când îi greşim cuiva, Duhul Sfânt ne îndeamnă să-i cerem iertare. Unii poartă ani de zile povara vinovăţiei. Lucrul acesta pune o barieră între ei şi oameni. Conştiinţa lor îi condamnă pentru răul săvârşit faţă de o rudă sau faţă de un prieten. Când facem rău cuiva, îi facem rău unui copil al lui Dumnezeu şi, de fapt, Îl rănim pe Dumnezeu Însuşi.

Primul pas spre vindecarea spirituală este mărturisirea păcatului înaintea lui Dumnezeu. Stă scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Când venim la Dumnezeu cu părere de rău, cerându-I să ne ierte, El ne eliberează de sub condamnarea păcatului. Vina noastră morală este îndepărtată. Pavel notează un adevăr etern în Faptele 24:16: „De aceea, mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Există o diferenţă între vina morală şi vina psihologică.

Dumnezeu ne eliberează de vina morală în secunda în care ne mărturisim păcatul. El nu aşteaptă ca mai întâi să îndreptăm răul pe care l-am făcut altui om. Adesea, vina psihologică rămâne până când, odată obţinută iertarea lui Dumnezeu, îi cerem iertare persoanei căreia i-am greşit. Întrucât suntem deja iertaţi de Dumnezeu, avem acum dorinţa nouă ca persoana căreia i-am greşit să ne ierte. Atunci când cineva ne roagă să îl iertăm pentru greşeala lui şi când noi – partea afectată – îl iertăm în mod real, între noi se leagă o relaţie nouă. Barierele sunt date la o parte. Zidurile dispar. Ne bucurăm împreună de vindecarea adusă de balsamul iertării.

Nu si-a cunoscut tatal niciodata. Murise cu trei luni inainte de venirea sa pe lume. De mic a fost foarte bolnavicios si foarte slab. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit intr-un mod extraordinar. La maturitate a reusit sa depaseasca conditia fizica medie a contemporanilor sai. Dar mai ales din punct de vedere stiintific si religios a intrecut cu mult pe multi dintre locuitorii planetei noastre. Marimea si utilitatea indiscutabila a descoperirilor lui Newton demonstreaza intelepciunea nemarginita, dragostea neprefacuta, bunatatea reala si puterea infinita a Creatorului.

Inca din timpul scolii a fost preocupat de studiu intens. In timp ce colegii se jucau, copilul Isaac era preocupat de descoperirile tehnice ale predecesorilor sai, de dezvoltarea sau imbunatatirea acestora si, de ce nu, de mici inventii personale. Purta cu el diverse scule si unelte pe care le folosea cu o maiestrie deosebita. A construit cateva obiecte interesante: o trasurica, o moara de vant, un ceas cu apa si un cadran solar (colegii l-au supranumit “cadranul lui Isaac”)

A studiat mult si a contribuit la dezvoltarea fizicii, opticii, astronomiei si a matematicii. Ii datoram descoperirea legii gravitatiei. A formulat legile fundamentale ale miscarii. S-a preocupat de natura luminii. A dezvoltat diverse calcule matematice. Dar la toate acestea a pus fundamentul credintei ca Dumnezeu a creat si guverneaza intregul Univers.

Studiind cartea naturii a cautat sa inteleaga cat mai mult despre Dumnezeu. Asa ca a cercetat si apoi a formulat diverse formule pentru diferite fenomene. A adus informatii despre maree, despre calea cometelor si despre succesiunea echinoctiilor – eclipsele lunare.

A subliniat faptul ca ordinea desavarsita din Univers este oglindirea perfectiunii lui Dumnezeu. Diversitatea creatiei a fost pusa pe seama intelepciunii “nespus de felurita” pe care o poseda Creatorul. El afirma ca exista o “Fiinta spirituala, vie, inteligenta, omniprezenta care conduce si dirijeaza lumile si sistemele pe care le-a creat.”

Cartea de capatai a lui Newton a fost Biblia. In mod deosebit a preferat cartile profetice. Chiar a scris si o carte intitulata “Cronologia extinsa a imparatiilor antice” (Cronology of Ancient Kingdoms Amended). Scopul publicarii acestei lucrari a fost de a demonstra, pe baza datelor astronomice, ca Biblia este documentul cel mai vechi si ca relatarile ei au precedat toate celelalte cronici ale vremilor.

A fost un om religios, moral si onest. In momentul in care unul dintre colegii sai (Dr. Halley) a vorbit despre religie fara respect Newton i-a replicat: “Eu am cercetat aceste lucruri, tu nu le-ai studiat.”

Anul 1665 aduce in viata lui Newton descoperirea legii gravitatiei.

In 1668 Isaac descrie spectrul luminii albe – dupa ce este descompusa de o prisma in sapte culori de baza.

Regina Ana si printul George al Danemarcei viziteaza pe 16 aprilie 1705 Universitatea din Cambrige. Cu aceasta ocazie Isaac Newton primeste titlul de cavaler.

Inainte de a parasi lumea aceasta el isi prezinta viata in urmatoarele cuvinte: “Nu stiu cum ma privesc altii, dar mie mi se pare ca am fost doar un baietel care se juca pe malul marii si care se amuza din cand in cand gasind o pietricica mai neteda sau o scoica mai frumoasa decat de obicei, in timp ce marele ocean al adevarului ii statea nedescoperit inainte.”

Sursa: http://cercetatiscripturile.intercer.net

Miercuri seara, Lindsay Wood (32 de ani) se întorcea de la biserică împreună cu fiul ei de 15 ani, când a fost atacată chiar în spatele casei ei. Femeia a încercat să scape spunând că portofelul ei este în maşină, informaţie care nu l-a impresionat pe atacator, conform declaraţiilor poliţiei locale. În schimb, el a scos un cuţit şi i-a tăiat gâtul.

Femeia, care avea Biblia la îndemână, a deschis-o şi a citit din ea versete timp de o oră, făcând apel la bunăvoinţa atacatorului şi invitându-l la biserică. În cele din urmă, atacatorul a mărturisit că îi pare rău şi a plecat de la faţa locului.

Femeia a avut nevoie de 25 de copci şi nu poate încă să dea declaraţii, dar starea ei este stabilă. Nu există încă niciun suspect, dar cazul rămâne sub investigaţie.

Surse: http://www.semneletimpului.ro

Pentru a organiza ceremonia au venit reprezentanții Uniunii de Biserici Moldova: președintele  – Мoldovanu Аndrei, secretarul – Lotcă Victor, trezorierul – Garașciuc Vasilii  și secretarul Asociației Pastorale – Dârcaci Аlexei. Pentru a-l susțină pe colaborator au venit pastoruii de câmp și regiune – Marușceac Anatolii și Moldovanu Alexandru

Despre adevărata semnificație a slujirii pastorale a vorbit Moldovanu Andrei. La baza predicii sunt cuvintele apostolului Pavel din prima Epistolă către Tesaloniceni: «precum doica gingaș își îngrijește copiii». Cu astfel de cuvinte apostolul și-a descris atitudinea sa față de turma din or. Tesalonic și la o astfel de atitudine față de membrii bisericii ne-a îndemnat pastorul Moldovanu Andrei.

În continuare a urmat rugăciunea și hirotonirea. În jurul pastorului Cozlenco Vasilii, slujitorii s-au plecat în rugăciune, ridicând mâinile au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu. Rugăciunea a fost rostită de către Moldovanu Andrei.

Numerele muzicale, felicitările și urările au oferit solemnitate și căldură evenimentului. Cu cele mai bune urări şi cuvinte de sprijin au venit colaboratorii și membrii bisericii.

Pentru pastor este foarte important să conștientizeze și să creadă că aceasta este chemarea Domnului. Aceasta oferă putere slujirii și o face eficientă. Uite cum își descrie drumul vieții sale însuși Cozlenco V. V.:

«Bunelul meu și bunica mea au fost adventiști încă de când eu aveam  vârsta de 5 ani. În copilărie și în tinerețe ei adesea vorbeau despre Dumnezeu și mă invitau la biserică. Toate acestea nu mă interesau. La vârsta de 17 ani, finisând școala, eu visam să plec să învăț de jurist. Și în această perioadă am fost invitat la cursurile biblice conform cărții Apocalipsa. Cuvântul lui Dumnezeu m-a captivat, m-a impresionat și mi-a schimbat viața, valorile şi viziunea asupra vieţii. Iubindu-l pe Dumnezeu, Biblia și Biserica Domnului eu visam doar la un singur lucru: să învăț la Seminarul Teologic și să-I slujesc lui Dumnezeu.

În a. 1994 am primit botezul și am fost invitat să învăț la Seminarul Teologic din București. Dar nu am fost admis deoarece cunoșteam slab limba română deoarece am absolvit școala rusă. Dar un an mai târziu, în a. 1995, încă mai visam să-mi fac studiile la Seminarul Teologic, chiar și la secția fără frecvență. Când au avut loc examenele pentru admitere, profesorii au întrebat, dacă nu aș vrea să învăț la regimul de zi. Le-am răspuns că părinții mei nu sunt adventiști și nu mă susțin material, din acest motiv nu voi fi în stare sa fac studiile la zi chiar dacă îmi doresc lucrul acesta. Noi am fost rugați să ieșim și după 20 de minute, frații Adalbert Orban și Florin Lăiu au anunțat rezultatele examenelor. Primul dintre ei mi-a spus, că sunt primit la studii, la regim de zi, dar fratele Florin Lăiu m-a îmbrățișat și mi-a zis, că dacă voi avea dificultăți financiare, Seminarul mă va susține, dar eu trebuie să fac studii! M-am întors acasă în R. Moldova «fiind înaripat», bucurându-mă, că Dumnezeu a manifestat față de mine grija Sa.

După 2 ani de studii, în vara anului 1997, grupa noastră a plecat pentru un an la practică în Conferințele din care am venit. Scopul acestei practici a fost nu numai de a ajuta bisericile dar și înțelegerea slujirii pastorale prin intetmediul faptelor, și pentru verificarea dacă avem chemarea de al sluji pe Dumnezeu în mod personal. Practica am petrecut într-o comunitate experimentată din satul Cuconeștii Noi. Iarna, împreună cu tineretul și cu câțiva frați și surori mai în vârstă, am petrecut programa de Evanghelizare în s. Terebna, unde nu a fost prezență adventistă . Dar, după 3 luni, în această localitate 10 persoane se pregăteau pentru botez . Aceasta, pentru mine a fost o confirmare din partea lui Dumnezeu că El mă cheamă sa-L slujesc în calitate de pastor».

Familia Cozlenco a slujit în comunitățile: orașelor Cupcini, Brătușeni, Dondușeni, și satelor Moșana și Codreni. În prezent slujesc în comunitățile din or. Florești, s. Nicolaevca și s. Prodănești, unde a și avut loc serviciul de hirotonire, ce s-a finisat cu o masă frățească.

Fiecare comunitate pentru slujitor este ca un copil pentru părinți – nativ și drag. Membrii fiecăreia lasă o urmă în viața pastorului, întărindu-i experiența și susținându-l în chemarea sa.

În pofida faptului că afară era frig și zăpadă, căldura inimilor fraților și surorilor ce s-au adunat a umplut biserica, iar evenimentul festiv ce a avut loc a transformat această zi de Sabat în una deosebită!

Departamentul Informații,
L. Моldovanu

„Poporul Israel era copleşit de groază. Puterea înspăimântătoare a vorbirii lui Dumnezeu părea că întrece măsura pe care inimile tremurânde o puteau suporta. Căci, în timp ce li se prezenta marea Lege a dreptăţii lui Dumnezeu, ei şi-au dat seama, mai bine ca niciodată până atunci, cât de ofensator este caracterul păcatului şi vinovăţia lor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Ei s-au îndepărtat de munte plini de groază şi de respect.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 309, 310

Există un gând impresionant în citatul de mai sus: în timp ce le este înfăţişată Legea, israeliţii îşi dau seama „ca niciodată până atunci” cât de rău este păcatul şi cât de rea este vinovăţia lor în ochii lui Dumnezeu.

De aceea, încă de când a fost făcut legământul lui Israel cu Dumnezeu, găsim o descoperire a Evangheliei în Lege. Legea nu a fost dată niciodată cu intenţia de a fi un mijloc de mântuire, nici măcar la Sinai; dimpotrivă, scopul ei era acela de a le arăta oamenilor că au nevoie de mântuire. A fost corect ca, după ce le-a fost dată Legea, să li se dea îndrumări pentru construirea Sanctuarului, care le descoperea Planul de Mântuire. Legea trebuia să le îndrepte atenţia spre jertfa de la cruce, spre nevoia lor după ispăşire şi răscumpărare. Aşadar, nu trebuie să ne mire faptul că au tremurat când au auzit Legea, întrucât ea le arăta cât de păcătoşi şi de decăzuţi erau.

2.  Ce ne spune Rom. 7:8-13 despre acest adevăr esenţial? Care este rolul Legii în viziunea lui Pavel? (Vezi şi Ps. 119:6.)

Într-un anumit sens, Pavel descrie aici ceea ce Ellen White scrie că s-a întâmplat la Sinai. Nu Legea lui Dumnezeu era problema, ci păcătoşii care au călcat Legea. Pavel arată că Legea este strâns legată de Evanghelie, că ea ne arată cât de păcătoşi şi de decăzuţi suntem.

Citeşte Ex. 20:1-17. Tu tremuri când stai înaintea Legii? Te simţi condamnat de ea? Ce simţi atunci când o citeşti şi îţi compari faptele cu cerinţele ei?