Închinarea “Împotriva Legii”
miercuri, 14 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Închinarea nu se referă doar la activitatea noastră din biserică, din ziua Sabatului. Ea cuprinde întreaga viaţă creştină: ceea ce credem, ceea ce proclamăm, cum ne purtăm. Esenţa închinării este ideea că Domnul este Creatorul si Răscumpărătorul nostru. Toate celelalte elemente ale închinării decurg din acest adevăr fundamental si sacru. Închinarea Îl are în centru pe Dumnezeu şi lucrările Sale de-a lungul istoriei. Închinarea autentică trebuie să-i aducă pe participanţi la o relaţie mai strânsă cu Domnul lor, la o atitudine de respect, veneraţie şi pocăinţă faţă de El şi la iubire faţă de El şi faţă de semenii lor. Citeste mai mult
Pavel pe colina lui Marte
marţi, 13 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
A existat în istoria bisericii primare o altă problemă controversată, legată de închinare, şi anume cea legată de obiectul închinării. Ne vom opri de data aceasta la experienţa apostolului Pavel în Atena, locul unde au trăit trei dintre cei mai mari filozofi ai lumii (Socrate, Platon şi Aristotel). Ascultătorii strânşi în jurul lui Pavel sunt cu totul diferiţi de evreii evlavioşi din Ierusalim care se adunaseră să-I asculte pe Petru.
5. Citeşte predica ţinută de Pavel În Atena. Ce deosebiri există Între predi ca lui şi predica rostită de Petru la Cincizecime? Fapte 17,15-34 Citeste mai mult
Predicarea Cuvantului
luni, 12 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
O parte semnificativă a tradiţiei protestante o constituie predicarea Cuvântului. Cel căruia i s-a încredinţat sarcina de a-i hrăni pe membri, de a-i învăţa, de a le predica, de a-i îndemna şi de a-i încuraja are o respon sabilitate sacră. Muzica, rugăciunea, Cina Domnului şi spălarea picioare lor îşi au fiecare locul său, dar probabil că nimic nu este mai important decât ceea ce se predică de la amvon în timpul serviciului divin de închinare.
3. Citeste predica ţinută de Petru În Ziua Cincizecimii. Cum prezintă el subiectele importante (Scriptura, doctrina, profeţia, Hristos, Evanghelia si mântuirea)? De ce sunt ele atât de esenţiale În predicare? Fapte 2,14-41 Citeste mai mult
Multe dovezi
duminică, 11 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Din punct de vedere omenesc, s-ar părea că lucrarea Domnului Isus pe pământ nu a avut prea mult succes. Deşi Şi-a câştigat o oarecare populari tate în timpul vieţii, El nu a reuşit să îi atragă pe toţi de partea Sa. Mulţi conducători L-au respins, romanii L-au răstignit, iar ucenicii Lui cei mai apropiaţi s-au împrăştiat şi au fugit.
Situaţia a rămas neschimbată până la învierea Sa şi până la Ziua Cinci zecimii când, deodată, ucenicii Lui au început să proclame cu mult curaj că Învăţătorul lor era Mesia Cel aşteptat de Israel. Biserica a început să se închege de-abia după învierea Sa. Citeste mai mult
Închinarea in biserica primară
sâmbătă, 10 septembrie 2011 13:00, Lectii Scoala de Sabat
Text de memorat: “Chiar dacă aş vorbi În limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” (1 Corinteni 13,1)
Imediat după înălţarea Domnului Hristos la cer, biserica primară a început să se extindă şi să se dezvolte. La început, ea era alcătuită aproape în exclusivitate din evrei care L-au primit pe Isus ca Mesia şi care s-au alăturat credincioşilor. Mulţi credincioşi considerau că Evanghelia era nu mai pentru evrei, fapt ce arăta că mai aveau încă multe de învăţat. Citeste mai mult
Studiu suplimentar
vineri, 9 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul “Dumnezeu cu noi”. “Oamenii nu ajung în comuniune cu Cerul, vizitând un munte sfânt sau un templu sacru. Religia nu trebuie să fie mărginită la forme şi cere monii exterioare.
Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. El va curăţi inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu şi ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului Sfânt.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 189 (sublinierea autorului) Citeste mai mult
Inchinarea adusa lui Hristos
joi, 8 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
De-a lungul istoriei creştine, biserica a dezbătut neîntrerupt problema divinităţii Domnului Hristos. A fost El Dumnezeu etern, una cu Tatăl din veşnicie? Sau a fost creat mai târziu, venind la existenţă prin puterea cre atoare a Tatălui?
Deşi la începutul existenţei bisericii noastre au existat unele confuzii pe această temă, Ellen G. White a arătat clar care era poziţia ei. Adventiştii de ziua a saptea au adoptat această pozitie:
,,«Îi vor pune numele Emanuel… Du~nezeu cu noi.» «Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu» se vede «pe faţa lui Isus Hristos». Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dumnezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». Şi tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi «Dumnezeu cu noi». De aceea, despre El s-a profetizat că «Îi vor pune numele Emanuel».” – Hristos, Lumina lumii, pag. 19 Citeste mai mult
Închinătorii adevăraţi
miercuri, 7 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
5. Cum a definit Mântuitorul adevărata închinare? Ioan 4,23
După ce i-a abătut atenţia femeii din Samaria de la locaşurile de închinare şi după ce i-a vorbit despre superioritate a credinţei iudeilor faţă de credinţa ei, Mântuitorul i-a vorbit despre “închinătorii adevăraţi”. In versetul 21, El îi spune că “vine ceasul” când oamenii nu se vor mai închina nici pe Muntele Garizim, nici în Ierusalim; apoi, în versetul 23, îi spune că “acum a şi venit ceasul” ca toţi închinătorii adevăraţi să se închine în duh şi în adevăr. Citeste mai mult
“Va inchinati la ce nu cunoasteti”
marţi, 6 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
După cum am subliniat în atâtea rânduri, Domnul a instituit nişte forme de închinare elaborate şi cu semnificaţie profundă, însă El nu era preocupat în primul rând de aceste forme. Formele, tradiţiile, ritualurile erau doar un mijloc prin care se urmărea un scop, şi anume acela ca omul să se predea, cu trupul si cu mintea lui, Creatorului si Răscumpărătorului său.
Însă este mult mai uşor să transformăm religia într-o serie de formule, de tradiţii şi de acte exterioare, decât să murim zilnic faţă de noi înşine şi să ne predăm Domnului cu smerenie şi credinţă. Din acest motiv, Biblia se ocupă în mare măsură de oamenii care nu au o atitudine corectă faţă de Dumnezeu, chiar dacă formele lor de închinare sunt “corecte”. Şi Domnul Isus a abordat această problemă când a fost pe pământ. Citeste mai mult
Inchinare si slujire
luni, 5 septembrie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
2. Care a fost una dintre ispitele cu care a venit Satana la Domnul Isus şi cum a răspuns EI? Luca 4,5-8
După patruzeci de zile de post, oboseală, renunţare la sine şi lipsuri, Mântuitorul înfruntă acum ispitele făţişe ale Diavolului. Nu ne este greu să ne închipuim cât de frumoase erau “toate împărăţiile pământului”, câtă “stăpânire şi slavă” aveau în momentul în care I-au fost prezentate lui Isus. Satana a reuşit întotdeauna să îi dea lumii acesteia o înfăţişare atât de atrăgătoare, atât de plăcută, atât de seducătoare, încât oamenii cedează cu mare uşurinţă la amăgirile lui. Citeste mai mult




















