4.  Cum i-a pregătit Domnul Isus pe ucenici şi cum i-a trimis în lucrare? Chiar dacă astăzi situaţia este diferită, ce putem învăţa din faptul că această trimitere a făcut parte din instruirea lor? Matei 10:1-14

Până în acel moment, Domnul Isus îi învăţase pe ucenici „în clasă”, ca să spunem aşa. Dar El i-a scos şi „pe teren”, unde au învăţat văzând metodele Sale. Apoi, după ce le-a dat putere să vindece bolnavii, să învie morţii şi să scoată demoni (vers. 8), i-a trimis în lucrare singuri. Observă totuşi cât de multe învăţături le-a dat când i-a trimis! El i-a învăţat ce să predice, ce minuni să facă, ce să nu ia cu ei, la cine să găzduiască şi când să părăsească un teren neroditor. Nu greşim dacă presupunem că ei au primit şi alte învăţături cu acea ocazie. Numai prin această interacţiune cu oamenii putem învăţa multe lecţii importante. Pasajul acesta este ilustrarea perfectă a uceniciei la locul de muncă. Ei nu puteau să le slujească decât oamenilor cu care intrau în contact. Să nu uităm niciodată lucrul acesta!

5.  Ce asemănări există între instrucţiunile date celor doisprezece şi instrucţiunile date celor şaptezeci? Ce principii putem extrage din instrucţiunile Sale? Luca 10:1-11

Iniţial, Isus i-a trimis pe cei şaptezeci în locurile pe unde dorea să treacă El Însuşi imediat după aceea (vers. 1). El cunoştea problemele pe care ucenicii şi ceilalţi misionari aveau să le întâmpine în zonele în care aveau să vestească singuri Evanghelia după înălţarea Sa. Instrucţiunile pe care li le-a dat ne indică faptul că El îi pregătea pentru ceea ce îi aştepta.

Câte pretexte reuşeşti să găseşti pentru a nu da mărturie despre credinţa ta atunci când ţi se iveşte ocazia?

2.  Citeşte despre hrănirea celor cinci mii (Matei 14:13-21; Marcu 6:30-44; Luca 9:10-17; Ioan 6:1-14). Enumeră lucrurile pe care ucenicii au putut să le observe cu acea ocazie şi care le-au fost utile ulterior, în lucrarea lor. Ce alte lucruri putem presupune că au mai observat? Citeşte şi comentariile lui Ellen G. White din Hristos, Lumina lumii, pag. 364-371.

Cât de emoţionant trebuie să fi fost să Îl asculţi pe cel mai mare predicator şi totodată să observi cum prezenta El Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9:11) trezind, probabil, în fiecare inimă dorinţa de a fi acolo!

Principiul învăţării prin observaţie este potrivit pentru toţi oamenii. Învăţarea din cărţi sau prin ascultarea lecţiilor trebuie să aibă la bază învăţarea prin observaţie şi prin participare. Isus Şi-a dorit ca ucenicii lui Ioan Botezătorul să înveţe din ceea ce observau.

3. Ce au observat ucenicii lui Ioan Botezătorul şi ce Şi-a dorit Isus ca ei să-i transmită lui Ioan ca urmare a observaţiilor lor? Ce lecţii i-a învăţat El atât pe Ioan, cât şi pe propriii ucenici? Matei 11:1-11

Ioan Botezătorul declarase despre Isus că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Însă, după aceea, el a fost închis şi nu a mai avut posibilitatea să predice, iar despre lucrarea lui Isus primea numai veşti indirecte. Se pare că experienţa din închisoare a făcut ca în mintea lui să apară unele îndoieli cu privire la Isus. Când apar îndoieli, ar trebui să mergem la Isus, la fel ca Ioan. Isus i-a trimis pe ucenicii lui Ioan înapoi să-i spună ce au auzit şi au văzut. Ioan s-a bucurat, dar nu ni se spune ce impact a avut întâlnirea cu Isus asupra lucrării lor de mărturie şi evanghelizare.

Noi nu putem face minuni, aşa cum a făcut Domnul Isus. Dar, dacă suntem dispuşi să murim faţă de noi înşine şi să trăim pentru alţii, ce putem face în sfera noastră de influenţă pentru a reflecta lucrarea împlinită de El pe pământ?

Dumnezeu a promis să-i binecuvânteze pe conducători cu anumite daruri care să-i ajute să slujească în calitate de conducători şi instructori pentru lucrare. Totuşi trebuie subliniat că evangheliştii, pastorii şi instructorii care fac lucrarea singuri şi care nu îi pregătesc pe ceilalţi pentru slujire nu respectă principiile Scripturii. Toţi cei ce oferă instruire pentru lucrarea de mărturie şi evanghelizare trebuie să ajungă la convingerea clară că voia lui Dumnezeu este ca lumea să fie mântuită din păcat, că lucrarea pe care El a încredinţat-o bisericii este aceea de a-i căuta pe cei pierduţi şi că voia Sa este ca biserica Sa din lume să crească.

1.  Care a fost prima poruncă a lui Isus consemnată în Evanghelii? Matei 4:19; Marcu 1:17.

Ce înseamnă porunca aceasta pentru noi astăzi, ca adventişti de ziua a şaptea, care avem o anumită înţelegere asupra celor trei solii îngereşti? Suntem noi activi în calitate de „pescari de oameni” sau, dimpotrivă, ne ocupăm mai degrabă cu repararea „bărcilor” noastre?

Este interesant faptul că, în chemarea adresată ucenicilor, Isus nu le-a cerut pur şi simplu să fie pescari de oameni. El nu a spus: „Veniţi după Mine şi fiţi pescari de oameni”, ci „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Chiar de la începutul uceniciei, ei au înţeles că urmau să participe la o instruire importantă. Isus i-a chemat să intre într-un mediu de învăţare în care să poată fi instruiţi pentru misiunea la care îi chemase. Ei aveau să înveţe în principal prin observaţie şi din practică. Iar misiunea mondială le-a fost încredinţată de-abia după ce au învăţat „pe teren” ce trebuia făcut şi cum trebuia făcut. În lipsa instruirii şi a dezvoltării spirituale personale corespunzătoare, sarcina de a duce Evanghelia în zona în care locuim pare imposibilă.

Text de memorat: „El le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.»” (Matei 4:19)

Gândul central: Ca să putem fi pregătiţi să dăm o mărturie eficientă despre credinţa noastră, este necesar ca mai întâi să avem o relaţie personală stabilă cu Isus.

Este puţin probabil ca un om care nu are asigurarea mântuirii personale să fie capabil să conducă un alt om la o relaţie apropiată şi mântuitoare cu Isus (deşi mai sunt şi excepţii). Poate că va reuşi să îi convingă pe alţii să creadă anumite învăţături biblice, anumite realităţi şi date bi­blice. Astfel de convingeri şi de credinţe îi pot determina pe unii să facă schimbări semnificative în stilul lor de viaţă. Totuşi, întrucât faptele bune pot fi făcute şi fără Isus Hristos, este imperios necesar ca orice instruire pentru mărturie şi evanghelizare să cuprindă atât aspectul doctrinal, cât şi pe cel spiritual. Pentru a fi buni evanghelişti, noi trebuie să avem o bună cunoaştere şi o experienţă temeinică legată de „Evanghelia veşnică”. În definitiv, tocmai Evanghelia aceasta aduce credinţă, mărturisire, convertire, asigurare şi ucenicie.

Săptămâna aceasta, vom vedea că spiritualitatea şi arta de a pregăti oamenii pentru evanghelizare şi mărturie este într-adevăr un principiu biblic şi trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă din el o realitate în biserica locală.

„Mintea trebuie să fie pusă la lucru pentru a inventa modalităţile cele mai bune de a ajunge la oamenii din jurul nostru. Nu este necesar să mergem la distanţe mari, cheltuind mult. Chiar lângă noi sunt familii şi oameni pentru care ar trebui să facem un efort personal. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile favorabile care se află la îndemâna noastră, urmărind să îndeplinim o lucrare mai puţin promiţătoare undeva, la distanţă, şi, în felul acesta, timpul şi banii noştri pot să fie pierduţi în ambele locuri. Preocuparea lucrătorilor ar trebui să fie acum aceea de a învăţa arta de a aduna sufletele în năvodul Evangheliei.” (Review and Herald, 8 decembrie 1885)

Pentru discuţie

1.  Discutaţi în grupă răspunsurile de la secţiunea de miercuri. De ce bisericile care sunt ocupate cu luptele interne se implică rareori în lucrarea misionară? Cum reuşeşte lucrarea misionară să unească o astfel de biserică? Ce poţi face pentru a ajuta biserica ta să renunţe la preocuparea pentru problemele interne şi să se ocupe cu lucrarea misionară?

2.  „Când se lucrează acolo unde deja există câţiva credincioşi, la început, pastorul nu ar trebui să caute aşa de mult să-i convertească pe cei necredincioşi, ci să-i instruiască pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 196)

3.  În ce măsură sunt implicaţii membrii bisericii tale în echipe de mărturie şi evanghelizare? Ce rol poţi avea în organizarea instruirii echipelor? Care este atitudinea ta faţă de lucrul în echipă? Câţi membri ai bisericii din care faci parte au idee despre cum să lucreze pentru convertirea sufletelor? Dacă nu sunt mulţi, ce se poate face pentru schimbarea acestei situaţii?

8.  Ce obiectiv clar a aşezat Pavel înaintea celor de curând convertiţi din Colose? Coloseni 1:28,29

Maturizarea, creşterea până la statura deplină a lui Hristos (Ef. 3:19) este obiectivul fiecărei biserici locale. Lucrarea prin care îi ajutăm pe cei nou-convertiţi să se maturizeze este la fel de importantă ca lucrarea prin care îi ajutăm să Îl primească pe Hristos şi să se alăture bisericii Sale. De altfel, lucrarea de integrare în biserică urmăreşte ca eforturile evanghelistice ale membrilor ei să nu fie zadarnice. De obicei, înainte de începerea programului de mărturie şi evanghelizare, există un timp de pregătire a bisericii. Acesta este timpul când se stabileşte cum se va asigura transportul vizitatorilor, supravegherea copiilor, întâmpinarea la intrare şi care vor fi echipele de rugăciune şi echipele de vizitare. Apostolul Pavel ar dori să includem pe lângă acestea şi pregătirea bisericii pentru integrarea noilor membri.

9.  Care dintre următoarele întrebări este mai important să ni le punem şi de ce: Cum vor putea noii membri să se implice în viaţa de biserică şi în programele ei? Cum se va putea implica biserica în viaţa noilor credincioşi şi cum îi va putea ajuta să se maturizeze? Există vreo legătură între aceste două întrebări? Dacă da, care anume?

Adeseori se crede că lucrarea de consolidare şi de integrare a unui nou membru intră în responsabilitatea celui care l-a condus la Hristos. Totuşi nu aceasta este calea biblică, întrucât, dacă ar fi aşa, apostolului Pavel i-ar fi fost imposibil să se ocupe de fiecare persoană care a venit la credinţă prin lucrarea sa. Lucrarea de consolidare nu este doar responsabilitatea unui lider sau doi, ci a întregii biserici. Prea adesea ne plângem de faptul că membrii noi intră în biserică pe uşa din faţă şi ies pe uşa din spate la scurt timp după aceea. Faptul acesta este o tragedie cu consecinţe veşnice.

Gândeşte-te la membrii noi din biserica ta locală. Ce poţi face tu – nu pastorul, nu prezbiterul, ci tu – pentru a-i ajuta să prindă rădăcini solide în comunitatea bisericii şi în învăţăturile ei?

6.  Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efe­seni 4:15,16

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credincioşii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru extraordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup „bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7.  Ce au făcut credincioşii în timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colective. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsarea Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeşte-te la biserica ta în ansamblu şi pune-ţi următoarele întrebări: Cât timp investeşte şi ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, comparativ cu timpul şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Biblia ne oferă schiţa detaliată a lucrării eficiente de mărturie şi evan­ghelizare şi nu ne surprinde faptul că şi astăzi, atunci când alege un om pentru o responsabilitate semnificativă, Dumnezeu îi inspiră pe alţi câţiva care să formeze o echipă în jurul acelui lider.

4.  Citeşte Matei 10:2-4, Marcu 3:16-19 şi Luca 6:12-16. Ce lecţie simplă putem desprinde din aceste liste?

Primii credincioşi au lucrat împreună, în echipă. Este firesc să fie aşa. În afară de faptul că fiecare are anumite daruri şi talente pe care ceilalţi nu le au, lucrul în echipă oferă şi protecţie. De asemenea, oferă un sentiment de responsabilitate: ceilalţi te văd, te pot îndruma, te pot ajuta să nu te abaţi din drum şi să nu te rătăceşti. Metoda ideală de realizare a lucrării misionare este lucrul într-o echipă unită, formată din fraţi şi surori, în care fiecare are grijă de celălalt şi în care toţi urmăresc scopul comun de câştigare a sufletelor.

5.  Ce indiciu găsim în aprecierile adresate de Pavel credincioşilor din Fi­lipi cu privire la faptul că ei participau la lucrarea colectivă de mărturie şi evanghelizare? Filipeni 1:5-18

La începutul Epistolei către filipeni, Pavel aminteşte că fraţii de aici au luat parte la vestirea Evangheliei (vers. 5). Ei au apărat şi au întărit Evanghelia (vers. 7) şi au vestit fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, Pavel le spune că este bucuros să ştie că Hristos este vestit neîncetat (vers. 15-18). Să nu uităm că Pavel se adresează bisericii şi nu membrilor, personal. Este adevărat că membrii L-au vestit pe Hristos, dar faptul că Pavel apreciază biserica ne arată că lucrarea de predicare a Evangheliei era o lucrare la care participau toţi.

În lucrarea ta misionară individuală, te-ai găsit vreodată în faţa unor ispite de care ai fi fost scutit dacă ai fi făcut parte dintr-o echipă? De ce este important să cultivăm atitudinea de umilinţă şi de responsabilitate dacă dorim să lucrăm în echipă?

3.  Ce ne spune Pavel în 1 Corinteni 14:40 despre necesitatea de a face planuri? Ce consecinţe ne sugerează acest verset că ar putea apărea din cauza lipsei planificării sau a unei planificări necorespunzătoare?

Bisericile pot comite unele greşeli atunci când îşi propun să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. O greşeală este aceea de a stabili obiectivele, fără a stabili şi strategiile prin care ele pot atinse. O altă greşeală este aceea de a stabili strategii, dar fără a stabili vreun obiectiv clar. Şi, în final, o altă greşeală poate fi aceea de a stabili obiectivele şi strategiile, dar fără a face planuri pentru evaluare. Obiectivele şi planurile merg mână în mână, dar întotdeauna stabilim mai întâi obiectivele şi abia apoi trecem la conceperea planului pentru atingerea acelor obiective. Pe lângă acestea, procesul de evaluare ajută biserica să îşi păstreze direcţia şi verifică progresul realizat în atingerea obiectivelor.

Fiecare biserică trebuie să fie la curent cu conceptul de „proprietate” asupra obiectivelor. De regulă, cei care stabilesc obiectivele şi care se implică în planificarea strategică sunt câştigaţi de direcţia şi de procesul ales. De aceea, este important ca, în toate etapele planificării, să fie implicaţi cât mai mulţi oameni posibil pentru ca şi ei să aibă sentimentul de „proprietate” asupra obiectivelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci, cel mai probabil că planurile pe termen lung vor deveni proprietatea câtorva oameni care se vor lupta să le îndeplinească. În această situaţie, este puţin probabil că vor avea succes.

Citeşte Psalmul 37. Ce ni se spune aici despre succesul activităţilor noastre de mărturie şi evanghelizare? Ce principii şi ce făgăduinţe putem desprinde din acest psalm?

1.  Ce ne spune Solomon despre lucrul împreună? În ce alte situaţii se pot dovedi utile aceste cuvinte? Eclesiastul 4:9-12

Versetele acestea subliniază beneficiile ajutorului, sprijinului şi preocupării reciproce în orice situaţie. Ce este adevărat despre doi sau trei oameni este adevărat şi despre biserica locală în ansamblu. Pentru ca biserica să se bucure de binecuvântările descrise în Eclesiastul 4:9-12, fiecare membru trebuie să aibă cunoştinţă de activităţile celorlalţi. Dacă nu ştim ce fac alţii sau ce intenţionează să facă, atunci cum putem şti cum şi când să le oferim ajutor? Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa lucrării de mărturie şi evanghelizare a bisericii locale: dacă majoritatea membrilor nu sunt la curent cu activităţile desfăşurate de biserica lor, nu pot oferi sprijin şi ajutor când e nevoie. Din nefericire, din cauza lipsei de susţinere, persoanele angajate în linia întâi a lucrării de mărturie şi evanghelizare au uneori sentimentul că nimănui nu-i pasă de această lucrare vitală, când, de fapt, realitatea este că oamenii pur şi simplu nu ştiu despre ea.

2.  În Faptele 16:14,15,33,34 sunt prezentate câteva persoane care îndeplinesc sarcini speciale de susţinere. Cum a contribuit lucrarea lor la misiunea generală de răspândire a Evangheliei?

Dacă privim mai atent, activităţi care par să nu aibă legătură cu lucra­rea de evanghelizare se dovedesc vitale pentru procesul în ansamblu. Cei care îi oferă evanghelistului hrană şi adăpost îndeplinesc un rol tot atât de important ca şi aceia care le urează bun venit participanţilor la program. Mulţi membri ai bisericii se vor oferi să sprijine lucrarea dacă vor şti ce presupune ea şi ce trebuie să se facă şi dacă au convingerea că aportul lor este important. În acest sens, putem afirma că mâna dreaptă trebuie să ştie ce face mâna stângă.

Gândeşte-te la activităţile de evanghelizare şi mărturie ale bisericii tale. Ştii care sunt obiectivele şi strategiile ei? La ce etapă se află în lucrarea din acest an evanghelistic? Ce poţi face pentru a te implica mai mult în eforturile ei de a îndeplini Marea Trimitere?