Consacrarea in slujba Domnului
duminică, 24 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
După cele şapte zile de consacrare în slujba Domnului (vezi Levitic 8), în a opta zi, preoţii au început lucrarea de slujire în Sanctuar. Lucrarea aceasta avea să continue mai bine de o mie patru sute de ani (aproape neîntrerupt) şi avea să prefigureze lucrarea lui Hristos din Sanctuarul ceresc, adevăratul Sanctuar în care El mijloceşte pentru noi. Citeste mai mult
Ferice de tine, Israele!
sâmbătă, 23 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Text de memorat: “Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina intuneric, care dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceată în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!” (Isaia 5, 20.21) Citeste mai mult
Studiu suplimentar
vineri, 22 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele “Cortul şi serviciile lui”, “Păcatullui Nadab şi Abihu”, “Legea şi legămintele” şi Parabolele Domnului Hristos, capitolul “Via Domnului”.
“Deasupra tronului mii ei se afla Şechina, manifestarea prezenţei di vine, iar dintre heruvimi, Dumnezeu făcea cunoscută voia Lui. Soliile di vine erau uneori aduse la cunoştinţa marelui-preot printr-o voce din nor. Citeste mai mult
Bucurati-va inaintea Domnului
joi, 21 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
o mare parte din cărţile Exodul, Leviticul şi Numeri descriu Sanctuarul- construirea lui, serviciile care aveau loc în el, jertfele şi darurile care aveau să fie aduse acolo şi slujirea preotilor. Sanctuarul era un locaş sfânt. Era locaşul unde locuia Dumnezeu Insuşi şi, totodată, locaşul în care Israel venea ca să fie iertat şi curăţat de păcat. Acolo Israel învăţa Evanghelia si o experimenta. Citeste mai mult
Comuniunea cu Dumnezeu
miercuri, 20 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Unul dintre aspectele-cheie ale vietii crestine, al relatiei mântuitoare cu Hristos, este cunoaşterea Domnului.’ Isus Însuşi a spus: ‘”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Ca în orice tip de relaţie, comunicarea este un factor-cheie.
7. Citeşte Exodul 25, 10-22. Ce li se spune israeliţilor să facă şi ce făgăduinţe le sunt oferite? Citeste mai mult
Arderea – de – tot necurmata
marţi, 19 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
5. Ce poruncă a fost dată cu privire la arderea-de-tot necurmată? Exodul 29,38.39
Jertfa zilnică necurmată, numită şi “arderea-de-tot necurmată” (vers. 42) trebuia să le vorbească israeliţilor despre nevoia lor permanentă de Dumnezeu şi despre dependenţa lor de iertarea Sa. Focul de pe altar tre buia să rămână aprins zi şi noapte (Lev. 6,8-13). El trebuia să le aducă aminte de nevoia lor continuă după un Mântuitor. Citeste mai mult
“Cu tragere de inima si bunavointa”
luni, 18 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
După cum am văzut ieri, Domnul a ales să locuiască în mijlocul israeliţilor, într-un locaş construit de mâinile lor şi nu într-un locaş adus la existenţă în mod supranatural. El i-a implicat în mod direct pe israeliţi în activitatea de ridicare a Sanctuarului, pentru a-i apropia mai mult de El. Mai mult chiar, nici măcar materialele din care urma să fie construit Sanctuarul nu au fost create în mod miraculos. Citeste mai mult
“Eu voi locui in mijlocul lor”
duminică, 17 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
1. În ce context este menţionat prima dată Sanctuarul (Templul)? Exodul 15,17
Acesta este primul loc din Scriptură în care este menţionat Templul, sau Sanctuarul. Versetul acesta este un fragment din cântarea eliberării pe care israeliţii au intonat-o la ieşirea din Egipt. El ne spune că “Templul” este “locaşul lui Dumnezeu”. Cuvântul ebraic tradus cu “locaş” provine dintr-o rădăcină al cărui sens propriu este de “a sta, a se aşeza”. Intenţiona Domnul să locuiască, “să stea” în mijlocul poporului Său de pe pământ? Citeste mai mult
Bucurati-va inaintea Domnului: Sanctuarul si inchinarea
sâmbătă, 16 iulie 2011 13:00, Lectii Scoala de Sabat
Text de memorat: “Acolo sa va bucurati inaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii vostri si fiicele voastre, robii si roabele voastre si levitul care va fi in locurile voastre; caci el n-are nici parte de mosie, nici mostenire cu voi” (Deuteronomul 12,12 Citeste mai mult
Studiu suplimentar
vineri, 15 iulie 2011 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Ellen G. White, Patriarhi şiprofeţi, capitolele “Creaţiunea”, “Săptămâna Creaţiunii, o săptămână literală”; Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Isus), capitolul “Sabatul”. Citeste mai mult
















