Neprihanirea atribuita

4. A cui experienţă este amintită de Pavel înainte de a începe să aducă ar­ gumente din Scriptură pentru validarea mesajului Evangheliei? Gal. 3,6

Avraam era un personaj central în iudaism. Pentru iudeii din vremea lui Pavel, el nu era numai strămoşul poporului lor, ci şi prototipul oricărui iudeu adevărat. Pentru mulţi, trăsătura sa definitorie nu era doar asculta­ rea, ci faptul că Dumnezeu îl declarase neprihănit datorită acelei ascultări. Într-adevăr, Avraam a plecat din ţara natală, dintre rudele lui, a acceptat circumcizia şi, mai mult chiar, a fost gata să îl jertfească pe fiul său la po­ runca lui Dumnezeu. Aceasta este ascultarea! Cu siguranţă că adversarii lui Pavel apelau la aceleasi versete pentru a sublinia importanta circumci­ ziei. Însă el schimbă situ~ţia complet, menţionându-l pe Avraam, al cărui nume apare de nouă ori în Galateni (numai în forma aceasta, chiar şi atunci când se face referire la evenimente anterioare schimbării numelui său şi al soţiei din Avram şi Sarai în Avraam şi Sara – Geneza 17; şi în studiul nostru, Avraam şi Sara vor apărea doar cu numele acestea, indiferent de momentul la care se face referire – n.r.) ca exemplu de credinţă, nu de păzire a Legii.

5. Ce vrea să spună Pavel, citând Geneza 15,6, prin cuvintele: “credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”? Vezi şi Rom. 4,3-6.8-11.22-24

În timp ce termenul din Galateni 2,16.17, tradus prin a socoti (neprihănit), este preluat din domeniul juridic, termenul tradus aici prin i-a fost socotită ca (neprihănire) este preluat din domeniul financiar. El poate însemna “a credita” sau “a pune ceva în contul cuiva”. El apare în legătură cu Avraam, în Galateni 3,6, dar şi în alte unsprezece locuri. Unele versiuni ale Bibliei îl traduc prin “i-a fost socotită”, “i-a fost acordată” “i-a fost atribuită”.

Termenul folosit de Pavel ne arată că neprihănirea este pusă în contul nostru. Dar pe ce bază ne socoteşte Dumnezeu neprihăniţi? Fără îndoială că nu pe baza ascultării, în ciuda celor susţinute de adversarii lui Pavel. Ei aduceau ca argument ascultarea lui Avraam, însă, potrivit Scripturii, lui Avraam credinţa i-a fost socotită de Dumnezeu ca neprihănire.

Biblia este clară: ascultarea nu a fost temelia pe baza căreia Avraam a fost socotit neprihănit, ci urmarea faptului că el a fost socotit neprihănit. El nu a făcut fapte bune pentru a fi îndreptătit, ci pentru că era deja îndreptăţit. Îndreptăţirea duce la ascultare, şi nu ascultarea la îndreptăţire.

Nu eşti socotit neprihănit prin ceea ce faci, ci prin ceea ce Hristos a făcut pentru tine. De ce este o veste atât de bună? Cum poţi învăţa să crezi că este valabil în dreptul tău, indiferent de problemele tale trecute sau prezente?

Intemeiati pe Scriptura

Până aici, Pavel şi-a apărat Evanghelia îndreptăţirii prin credinţă adu­ când ca argument hotărâre a luată de apostoli cu ocazia consfătuirii din !erusalim (Gal. 2,1-10) şi experienţa personală a galatenilor (Gal. 3,1-5). Incepând cu Galateni 3,6, Pavel recurge la mărturia Scripturii pentru con­ firmarea finală a Evangheliei pe care o vesteşte. De fapt, pasajul acesta este alcătuit din argumente bazate pe Scriptură, care sunt introduse progresiv.

2. Ce înţelege Pavel prin cuvântul “Scriptură” din cap. 3,6-8? Vezi şi Rom. 1,2; 4,3; 9,17. Citeste mai mult

Galateni nechibzuiti

1. Redă pe scurt mesajul lui Pavel din Galateni 3,1-5. În ce sens putem spune că ne aflăm şi noi În pericolul de a cădea În capcana legalis­mului, la fel ca ei?

Unele traduceri modeme au încercat să redea altfel sensul cuvinte­ lor lui Pavel din versetul 1, unde el spune că galatenii sunt “nechibzuiţi”. Cuvântul grecesc pe care îl foloseşte aici este, de fapt, mai aspru. Este vorba de anoetoi, care provine din cuvântul nous (minte). Sensul lui literal este “fără minte”. Galatenii nu gândeau. Dar Pavel nu se opreşte aici; el se întreabă dacă nu cumva i-a fermecat vreun vrăjitor de sunt atât de nechibzuiţi: “Cine v-a fermecat?” Cuvintele întrebuinţate aici pot sugera chiar că sursa ultimă a stării lor este Diavolul (2 Cor. 4,4). Citeste mai mult

Credinţa şi neprihănirea În Vechiul Testament

Text de memorat: “Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii. făcându-Se blestem pentru noi. fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.))” (Galateni 3.13)

Odată, un băieţel a construit o bărcuţă, a vopsit-o şi a aranjat-o fru­mos. Insă, după aceea, cineva i-a furat-o şi băieţelul s-a întristat. Intr-o zi, când trecea pe lângă un magazin de amanet, şi-a văzut bărcuţa în vitrină. Fericit, s-a dus la vânzător şi i-a zis: Citeste mai mult

Studiu Suplimentar

“Din nou şi din nou, mi-a fost prezentat pericolul de a susţine, ca popor, idei false cu privire la îndreptăţirea prin credinţă. De ani de zile, mi-a fost arătat că Satana va lucra în mod special pentru a încurca minţile asupra acestui subiect. Legea lui Dumnezeu a fost tratată pe larg şi a fost prezentată în adunări, aproape la fel de lipsită de cunoaşterea lui Isus Hristos şi a legăturii Sale cu Legea cum a fost jertfa lui Cain. Mi-a fost arătat că mulţi au fost ţinuţi departe de credinţă, din cauza ideilor con­ fuze şi amestecate cu privire la mântuire şi a modului greşit în care au lucrat pastorii pentru a ajunge la inimi. Citeste mai mult

Credinta nu incurajeaza pacatul

Una dintre principalele acuzaţii care îi erau aduse lui Pavel era aceea că Evanghelia lui, a îndreptăţirii numai prin credinţă, îi încuraja pe oa­ meni să păcătuiască (vezi Rom. 3,8; 6,1). Acuzatorii comentau că, dacă nu li se impune să ţină Legea pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu, oamenii nu mai au de ce să se preocupe de modul în care trăiesc. Citeste mai mult

Ascultarea credintei

Credinţa este absolut fundamentală pentru viaţa creştină. Ea este mij­locul prin care ne însuşim făgăduinţele pe care le avem în Hristos.

5. Ce ne spun textele următoare despre modul În care ia naştere credinţa? Gen. 15,5.6; Ioan 3,14-16; 2 Cor. 5,14.15; Gal. 5,6.

Credinţa biblică autentică este întotdeauna răspunsul faţă de Dumnezeu. Credinţa nu este un simţământ sau o atitudine pe care oamenii decid într-o zi să o aibă, pentru că Dumnezeu aşa cere. Citeste mai mult

Temelia indreptatirii noastre

4. Ce dorinta avea Pavel? Fil. 3,9

Şi pentru creştinii iudei credinţa în Hristos era importantă – ei erau cu toţii urmaşi ai lui Isus şi credeau în El. Dar comportamentul lor arăta că, pentru ei, credinţa nu era suficientă în ea însăşi; ea trebuia completată cu ascultarea, de parcă ascultarea noastră ar putea adăuga ceva la actul îndreptăţirii. Îndreptăţirea, argument au ei, era şi prin credinţă, şi prin fapte. Faptul că Pavel pune, în mod repetat, în contrast credinţa în Hristos cu faptele Legii ne arată că el se împotrivea puternic concepţiei lor.

Credinţa nu era nici pentru Pavel un concept abstract; ea este strâns legată de Isus. De altfel, expresia tradusă în Galateni 2,16 prin “credinţa în Isus” şi “am crezut în Isus” are o bogăţie de sensuri greu de cuprins în altă limbă. Expresia din limba greacă se traduce, textual, prin “credinţa” sau “credincioşia” lui Isus. Această traducere literală pune în lumină con­ trastul izbitor pe care îl creează Pavel între faptele Legii pe care le facem noi şi lucrarea lui Hristos pentru noi, faptele pe care El, prin credincioşia Sa (de aici şi “credincioşia lui Isus”), le-a făcut pentru noi.

Credinta nu completează îndreptătirea, fiindcă nu are niciun merit în ea însăşi. Ea este doar mijlocul prin care Îl primim pe Hristos şi faptele Sale săvârşite pentru noi. Nu suntem îndreptăţiţi pe temeiul credinţei noastre, ci pe temeiul credincioşiei lui Isus, credincioşie care cerem să fie aşezată în dreptul nostru, prin credinţă.

Hristos a împlinit tot ce nu au putut să împlinească oamenii şi, de aceea, numai El este credincios lui Dumnezeu în tot ce a făcut. Speranţa noastră este în credincioşia lui Hristos, nu în credincioşia noastră. Un au­tor face următorul comentariu: “Noi credem în Hristos, nu ca să putem fi îndreptăţiţi prin această credinţă, ci ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa (credincioşia) Sa faţă de Dumnezeu.” – John McRay, Paul: His Life and Teaching,pag.355

O traducere siriacă timpurie transmite foarte bine ideea lui Pavel:

“De aceea, noi ştim că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa lui Isus Mesia, iar noi credem în El, în Isus Mesia, ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţa Lui, a lui Mesia, şi nu prin faptele Legii.”

Citeşte Romani 3,22.26; Galateni 3,22; Efeseni 3,12 şi Filipeni 3,9. Cum ne ajută aceste texte şi explicaţiile anterioare să înţelegem că singurul temei al mântuirii noastre este credincioşia lui Hristos pusă în dreptul nostru, ascul­tarea Sa desăvârşită de Dumnezeu?

Faptele Legii

3. În Galateni 2,16, Pavel afirmă de 3 ori că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii. Ce înţelege el prin expresia “faptele Legii”? Cum ne ajută Gal. 2,16.17; 3,2.5.10 şi Rom. 3,20.28 să înţelegem la ce se referă?

Ce înţelegea Pavel prin cuvântul Lege? Cuvântul lege (nomos în greacă) apare de 121 de ori în epistolele lui Pavel. El poate desemna voinţa lui Dumnezeu pentru poporul Său, primele cinci cărţi ale lui Moise, tot Vechiul Testament sau doar un principiu general. Totuşi, Pavel îl întrebuinţează în principal cu referire la întreaga colecţie de porunci date de Dumnezeu poporului Său, prin Moise. Citeste mai mult

Problema indreptatirii

1. Ce vrea sa spuna in Gal.2,15

Cuvintele acestea trebuie înţelese în context. În încercarea de a-i câştiga de partea lui pe fraţii de credinţă iudei, Pavel porneşte de la o idee cu care ştie că ei sunt de acord – de la distincţia tradiţională dintre iudei şi neamuri. Iudeii erau aleşii lui Dumnezeu -lor li se încredinţase Legea, se bucurau de beneficiile legământului cu El. Citeste mai mult